Există o singura indicație a medicilor specialiști pentru persoanele care au avut COVID-19, s-au vindecat și vor să se vaccineze împotriva acestei boli, chiar dacă au anticorpi naturali.
Există o singura indicație a medicilor specialiști pentru persoanele care au avut COVID-19, s-au vindecat și vor să se vaccineze împotriva acestei boli, chiar dacă au anticorpi naturali.
O situaţie cel puţin bizară, dar şi umilitoare, pentru care nu se întrevede încă o rezolvare. Numeroşi bolnavi ieşeni cu maladii cronice reclamă faptul că sunt purtaţi efectiv pe drumuri între instituţii, pentru a fi vaccinaţi anti-Covid.
O persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19 se protejează pe sine, dar poate să transmită celorlalți infecția cu coronavirus. De aceea, specialiștii recomandă purtarea măștii de protecție până când va fi vaccinată majoritatea populației.
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a spus că România este peste media europeană ca performanţă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19, devansând ţări cu sisteme de sănătate mai performante, potrivit Agerpres.
Persoanele vulnerabile și vârstnicii vor avea prioritate la vaccinare, potrivit hotărârii adoptate de guvern care aduce modificări strategiei de vaccinare. Astfel, ar urma să fie modificată platforma de programări pentru prioritizarea acestora.
Studii în acest sens nu sunt, dar nici riscuri cunoscute. Medicii au un alt argument: „Dacă punem în balanţă riscurile în urma vaccinului şi în urma bolii, riscurile aduse de infecţie sunt mult mai mari”.
Masca de protecție împotriva coronavirusului și măsurile de distanțare trebuie folosite și în cursul anului 2021, chiar dacă a început campania de vaccinare. De asemenea, restricțiile trebuie respectate chiar și de către persoanele care s-au vaccinat.
Un nou sondaj apărut în Franța a arătat că mai mult de trei cincimi (62%) din public ar susține ideea pașapoartelor de vaccinare obligatorii pentru cei care călătoresc în străinătate.