Pompare de capital în industria de Apărare. Între miza geostrategică și gaura neagră a companiilor de stat
În plin context de reconfigurare securitară și eforturi europene de reindustrializare, statul român a reluat de curând una dintre cele mai vechi practici de politică economică: infuzia masivă de capital în companiile industriale din subordinea sa.
Problema este corupţia, combinată cu pierderea acestor bani în gaura neagră reprezentată de companiile perdante. Până acum, aşa a fost. Acum, Guvernul Bolojan începuse să schimbe lucrurile.
Prin decizii recente ale Ministerului Economiei, peste 130 de milioane de lei (mai exact 130,95 milioane de lei) au fost direcționați din bugetul public, prin redistribuiri, pentru majorarea capitalului social al Uzinei Mecanice Cugir.
Banii sunt destinați retehnologizării și extinderii liniilor de producție, pentru muniție de tip NATO (calibrul 12,7×99 mm).
Pompare de capital în industria de Apărare. Între miza geostrategică și gaura neagră a companiilor de stat
Punctual, decizia pare un răspuns firesc la cererea uriașă de muniție de pe piața internațională.
Privită însă în ansamblu, schema de capitalizare a companiilor de stat deschide o dezbatere veche, dar extrem de fierbinte.
Este vorba despre o strategie authentică de reindustrializare sau doar despre o nouă încercare de a ține pe perfuzii de la buget un gigant ineficient?
Banii vin de la buget, dar unde sunt liniile de producție?
Strategia de furnizare a capitalului, prin majorări succesive de capital social, este metoda preferată de Guvern, pentru a ocoli restricțiile europene privind ajutoarele de stat nepermise.
Atunci când banii sunt alocați ca „investiție de capital”, în scop de modernizare sau apărare strategică, rigorile fiscale sunt mai permisive.
Ministerul Economiei operează prin alocări fragmentate, cum este infuzia recentă, de peste 130 de milioane de lei, pentru UM Cugir.
Citeşte şi: Ministrul Economiei, Irineu Darău: „Prin SAFE se va concretiza o investiție și la Cugir"
La nivelul întregului sector de Apărare, sumele direcționate prin majorări de capital social și alocări bugetare depășesc cu mult câteva sute de milioane de lei.
Lipsa unui tablou de bord unic și transparent pentru toate aceste capitalizări face ca auditarea rezultatelor reale să fie extrem de dificilă.
Trecutul recent obligă la o doză serioasă de scepticism. În ultimul deceniu, zeci de miliarde de lei au fost injectate sub formă de majorări de capital sau iertări de datorii. Ne referim la subsidiarele Romarm, de la Plopeni și Sadu, până la Cugir sau Carfil.
Citeşte şi: VIDEO Cele mai noi date despre incendiul de la Uzina de arme Cugir. „Nu mai merge cu Doamne-ajută!”
Cu toate acestea, la fiecare criză regională sau contract major de achiziții al Armatei Române, capacitățile de producție autohtone s-au dovedit depășite tehnologic, incapabile să livreze la termenele sau la standardele cerute.
Marea miză a investiției actuale, de 130,9 milioane de lei, de la Cugir este dacă aceste fonduri se vor traduce rapid în capacități de producție reale și livrabile pe piață sau dacă se vor dilua în pierderi operaționale și salarii pentru structuri de conducere supradimensionate.
Miza reorganizării: Romarm devine holding industrial
Măsura de capitalizare coincide cu un alt pas administrativ major, anunțat de conducerea Ministerului Economiei: reorganizarea companiei naționale Romarm și a celor 15 filiale ale sale într-un holding industrial integrat.
Argumentul oficial este eficientizarea operațională și comasarea societăților care nu au activitate economică reală.
Însă într-o industrie globală de Apărare controlată de giganți privați sau corporatizați extrem de flexibili, un holding de stat românesc riscă să devină doar o umbrelă birocratică mai mare, dacă nu este însoțit de:
Management profesionist, selectat pe criterii stricte de performanță (Guvernanță Corporativă Ordonanța 109).
Transfer real de tehnologie din vestul Europei sau SUA.
Audit strict al modului în care se cheltuiesc banii din majorările de capital.
Reindustrializare sau captivitate bugetară?
Războiul de la graniță a oferit industriei românești de armament o oportunitate istorică de a ieși din amorțeală.
Cerere există, fondurile europene pentru producția de muniție sunt disponibile, iar partenerii strategici caută capacități industriale de încredere în Flancul Estic.
Direcționarea a peste 130 de milioane de lei către o singură uzină arată că statul este dispus să pună banii pe masă.
Citeşte şi: O armă de asalt pregătită la Cugir poate pensiona AKM. Norme NATO, 600 de gloanțe trase pe minut
Întrebarea crucială la care ministerul va trebui să răspundă în fața contribuabililor nu este „câți bani am alocat?”, ci „câte cartușe și echipamente NATO am produs efectiv din acești bani?”.
Fără indicatori de performanță măsurabili și termene clare de punere în funcțiune a noilor tehnologii, majorările de capital vor rămâne doar un exercițiu contabil, prin care statul își finanțează propriile pierderi sub umbrela interesului național.
