He Jiankui a fost condamnat în anul 2019, la trei ani de închisoare, în China, pentru "practici medicale ilegale".
Vrea să modifice genetic omul
El a reapărut public anul trecut şi a surprins comunitatea ştiinţifică mondială, când a anunţat pe reţelele sociale că deschide un laborator de cercetare, în Beijing.
De atunci, actualizările privind cercetările sale, postate pe contul personal de Twitter, s-au axat pe planuri propuse pentru dezvoltarea terapiei genetice pentru boli rare.
Însă joia trecută el a provocat din nou controverse, prin postarea unei noi propuneri de cercetare, despre care experţii spun că aminteşte de munca sa anterioară.
Citeşte şi: Descoperire revoluționară pentru medicină. Semnătura genetică depistează din timp cancerul de ficat
Crearea de embrioni umani a fost criticată de oamenii de ştiinţă, ca fiind lipsită de etică şi periculoasă, cu potenţial de a avea impact asupra ADN-ului uman de-a lungul unor întregi generaţii.
Într-un document succint, de o pagină, el a propus o cercetare, care ar implica editarea genetică a embrionilor de şoareci şi apoi a ovulelor umane fertilizate - sau zigoţi - pentru a testa dacă o mutaţie "conferă protecţie împotriva bolii Alzheimer", conform News.ro.
"Îmbătrânirea populaţiei este de o importanţă gravă atât ca problemă socio-economică, cât şi ca presiune asupra sistemului medical...
Citeşte şi: Câinii străzii din Cernobîl sunt modificați genetic. Cum s-a adaptat organismul la radioactivitate
În prezent, nu există nici un medicament eficient pentru boala Alzheimer", a scris el, într-o aparentă aluzie la povara demografică în creştere a Chinei, din cauza proporţiei tot mai mari de vârstnici.
I am proposing a research project "Human embryo gene editing to protect against Alzheimer’s disease" pic.twitter.com/hCn02eNsGQ
— Jiankui He (@Jiankui_He) June 29, 2023
Spre deosebire de cercetarea care l-a adus la închisoare, acest potenţial experiment implică un tip de ovul fertilizat anormal, considerat în general ca nepotrivit pentru a fi implantat într-o femeie.
Embrionul uman nu ar fi implantat în vederea unei sarcini, iar "autorizaţia guvernamentală şi aprobarea etică" sunt necesare înainte de experiment, se arată în propunerea lui He Jiankui.