Faza incipientă
„Fac apel la românii din diaspora (...) - dragii mei, nu veniți acasă de sărbători anul acesta”. Apelul a fost lansat de președintele României, Klaus Iohannis, la începutul lunii aprilie, în mijlocul unei pandemii care escaladează rapid. Începând cu 16 martie, țara se afla în stare de urgență, armata fiind pregătită să conducă spitalele publice copleșite și administrate greșit.
O astfel de unitate spitalicească și epicentrul unui focar în partea de nord a României a fost spitalul Suceava.
Rata disproporționată de infecții în rândul personalului medical a fost deosebit de alarmantă. Ani de gestionare necorespunzătoare, numiri politice, corupție endemică, lipsa responsabilității și standarde de igienă proaste au dus la eșecul sistemic de a aborda criza.
Cu toate acestea, au fost români obligați să se întoarcă acasă din cauza incertitudinii economice din țările unde lucrau. Având contracte temporare sau lucrând fără contracte, aceștia nu au mai avut nicio plasă de siguranță economică.
Lockdown-urie din întreaga Europă au afectat sectoare întregi, în special construcțiile și ospitalitatea care, la rândul lor, depindeau de forța de muncă a migranților sau sezonieră...
În toată România, s-au suplimetat unitățile de poliție pentru a efectua verificări zilnice asupra persoanelor care intră în țară...
Temerile de perturbare a lanțurilor de aprovizionare cu alimente au determinat decizii bilaterale pentru a permite trecerea lucrătorilor agricoli sezonieri pe fondul închiderilor generale ale frontierelor. Îngrijorările cu privire la siguranță au fost accentuate prin imagini virale ale lucrătorilor împachetați în autobuze sau înghesuiți pe aeroporturile românești în drum spre fermele din Germania, Marea Britanie și alte țări.
În timpul pandemiei, oportunismul a fost în continuare exacerbat, agenții de recrutare speculând criza, cu puțin sau deloc respect pentru siguranța, mijloacele de trai sau bunăstarea lucrătorilor. În consecință, o mulțime de muncitori au îndurat pandemia în aceleași spații comune în timp ce asistau la o creștere a infecțiilor și impunerea carantinei.
O perspectivă din interior – mobilizarea diaporei
Asociațiile de diaspora și ONG-urile sunt plasate la interfața dintre răspunsurile instituționale și comunitățile adesea vulnerabile. Pandemia COVID-19 a ridicat provocări nu numai instituțiilor și capacității acestora de a gestiona eficient o criză globală cu multiple fațete (furnizarea de asistență medicală, financiară, socială etc.), dar a testat și capacitățile organizaționale ale asociațiilor civice și comunitare din diaspora.
În Marea Britanie, problemele agravate de pandemie au reflectat tendințe socio-economice mai generale: creșterea șomajului, scăderea accentuată a veniturilor sau a veniturilor gospodăriei, probleme de locuire, raportări în creștere de violență domestică etc.
În timpul pandemiei, segmente mai vulnerabile ale comunității diasporei (românești) au fost puse la grea încercare de lipsa accesului la pachete sociale, la locuri de muncă, de barierele lingvistice, de condițiile de angajare și, în mai multe cazuri extreme, de exploatarea angajatorilor.
Lipsa de înțelegere în ceea ce privește drepturile la muncă, împreună cu practicile „oprtuniste” ale angajatorilor, au deschis calea către o exploatare prelungită. După cum indică mărturiile, din cauza pandemiei, acțiunile de întrajutorare au fost limitate. Amploarea sclaviei moderne și impactul acesteia asupra comunităților românești și est-europene, în general, nu au fost încă arătate.
Studiul poate fi consulatat pe larg AICI.
