sâmbătă 11 octombrie
EUR 5.0927 USD 4.3982
Abonează-te
Newsweek România

Contractul dintre UE și Moderna va fi încheiat în câteva zile

Data publicării: 18.11.2020 • 22:51 Data actualizării: 18.11.2020 • 23:22
sursă pharmalive
sursă pharmalive

Contractul dintre UE și compania americană de biotehnologie Moderna pentru un vaccin anti-Covid este „aproape gata” și va fi încheiat „în zilele următoare”, a asigurat miercuri secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene.

„Acest contract va exista, este o chestiune de zile. Este aproape gata, ne-a asigurat Bruxellesul", a declarat Clément Beaune.

Șeful Moderna i-a avertizat marți pe europeni că prelungirea negocierilor pentru cumpărarea dozelor din vaccinul său Covid-19 riscă să încetinească livrările, alte țări fiind o prioritate, deoarece au semnat de luni de zile.

„Avem discuții, dar nu avem niciun contract", a declarat Stéphane Bancel pentru AFP.

Secretarul de stat francez a menționat că un „pre-acord” era deja pe masă. „Parametrii esențiali ai contractului sunt prezenți din 24 august”, a spus el, referindu-se la detaliile finale ce urmează a fi soluționate.

Comisia Europeană negociază în numele celor 27 de state membre cu laboratoarele Moderna și va finanța în „foarte în mare măsură" achiziționarea de vaccinuri.

„Discuții avansate” au fost anunțate la 24 august între Moderna și Comisia Europeană pentru achiziționarea a 80 de milioane de doze de vaccin, dar niciun angajament ferm nu a fost semnat de atunci.

Între timp, compania americană a semnat cu Canada, Japonia, Israel, Regatul Unit . Plus 100 de milioane de doze promise la începutul lunii august în Statele Unite.

Moderna a anunțat luni că vaccinul Covid-19 a fost eficient în proporție de 94,5%.

Comisia a semnat până acum cinci contracte pentru precomanda posibilelor vaccinuri: cu AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer / BioNTech și CureVac.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră