joi 12 noiembrie
EUR 5.3459 USD 4.8155
Abonează-te
Newsweek România

România extinde rețeaua pentru pacienții cu boli rare: 4 centre noi au fost acreditate, în total sunt 85

Data publicării: 12.11.2026 • 18:01
Alexandru Rogobete Foto: Facebook/MS
Alexandru Rogobete Foto: Facebook/MS

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, anunţă că a aprobat, joi, certificarea a 4 noi centre de expertiză pentru boli rare iar România ajunge, astfel, la 85 de centre recunoscute oficial la nivel naţional.

”Am aprobat astăzi certificarea a 4 noi centre de expertiză pentru boli rare. România ajunge astfel la 85 de centre recunoscute oficial la nivel naţional.

Bolile rare înseamnă cazuri medicale complexe, care au nevoie de expertiză specializată, echipe multidisciplinare şi un traseu clar al pacientului, de la diagnostic până la tratament şi monitorizare” arată ministrul Sănătăţii pe Facebook. 

România extinde rețeaua pentru pacienții cu boli rare: 4 centre noi au fost acreditate, în total sunt 85

Rogobete arată că cele 4 noi centre certificate astăzi sunt:

– Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor neurologice - Timişoara;

– Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor neurologice, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi;

– Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor neurologice, din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova;

Citește și: Investigațiile limitate pentru cronici, confirmate oficial. Ministerul Sănătății anunță schimbări prin OUG

– Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor oncopredispozante rare, din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.

”Fiecare dintre aceste centre a parcurs un proces de evaluare, pe baza unor criterii privind competenţa profesională, experienţa medicală şi capacitatea de a asigura îngrijiri specializate pacienţilor cu boli rare”, subliniază ministrul.

Rogobete mai afirmă că, în mandatul său anterior, a semnat certificarea a 14 centre de expertiză pentru boli rare, conform News.ro.

”Continuăm extinderea acestei reţele, astfel încât pacienţii să aibă acces la servicii medicale specializate în cât mai multe regiuni ale ţării. Pentru pacienţi, asta înseamnă un traseu medical mai bine definit şi acces mai rapid la diagnostic şi tratament.

Pentru sistem, înseamnă standarde unitare şi responsabilitate clară. Obiectivul meu este ca această reţea să funcţioneze unitar, conectată la programele naţionale şi la mecanismele europene, astfel încât fiecare pacient să ajungă mai repede la evaluare şi terapie”, mai transmite Alexandru Rogobete.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră