Cristian Diaconescu a declarat, în cadrul Newsweek LIVE, că Partidul Mișcarea Populară a avut un program politic bine structurat, cu proiecte concrete, dar nu a reușit să-și facă mesajul auzit din cauza faptul că nu a existat la alegerile generale din decembrie o confruntare electorală în sens tradițional.
„Ne-am aflat într-o situație de criză sanitară în care cine a strigat mai tare a fost considerat și valoros. Acum se vede că totul a fost o păcăleală, departe de așteptările pe care partidele politice le-au creat.
Iar politicienii au rămas în sceneta ieftină pentru a crește electoral. Dezamăgirea cetățenilor Românie va fi rapidă.
După criza sanitară, vor veni crize economice, probleme ce țin de recesiune, ce trebuie abordate coerent și cooperant.
Uneori ambalajul strălucitor vinde mai bine un produs de proastă calitate, decât vine un ambalaj transparent un produs bun”, a menționat Cristian Diaconescu.
Citește și: VIDEO Cristian Diaconescu: Toate coalițiile politice din România s-au rupt după 2 ani
PMP nu vrea fuziuni sau alianțe
Noul președinte al partidului cred că în campania electorală pentru Parlament, PMP a avut un proiect de calitate. Formațiuna a obținut 4.82%, cu puțin sub pragul minim de 5%, obligatoriu pentru Legislativ.
„Scena politică, în opinia mea, ar fi avut în Partidul Mișcarea Populară un punct de echilibru și luciditate. Este important în astfel de vremuri.
O guvernare de dreapta ar fi fost mai utilă cu PMP decât cea de acum. Dar îi las pe români să decidă.
Noi rămânem o dreaptă europeană, suntem un partid creștin european și avem ca obiectiv unirea cu Republica Moldova și o relație specială cu SUA”, a precizat Cristian Diaconescu.
Politicianul e conștient că este dificil în afara Parlamentului să te faci auzit, dar este convins că PMP va reveni în prima scenă politică.
„Nu ne interesează nici o fuziune și nici o alianță, nu ne vom pierde identitatea. Este nevoie de noi ca partid serios și de sine stătător.
Suntem al treilea partid din România ca număr de consilieri locali, județeni, primari și viceprimari. Ne adresăm antreprenorilor, fermierilor, profesorilor. Sunt probleme foarte mari.
7-8 foști miniștri sunt astăzi în conducerea PMP”, a declarat președintele PMP în cadrul Newsweek LIVE.
Cristian Diaconescu a afirmat că Franța are un partener politic în România, Ungaria are un partener în România, Germania are un partener în România, îmi propun ca PMP să fie partenerul politic al SUA în România.
„Mergem spre zona conservatoare europeană și suntem în discuții avansate cu colegii din Grecia, Spania și Israel, partide de guvernare”, a dezvăluit Cristian Diaconescu.