Europarlamentarul (la acea dată) Mircea Diaconu a declarat la Antena 3 că violențele de la protestul Diasporei nu au părut spontane, iar cei care au atacat jandarmii aveau comportamentul unor trupe paramilitare.
„Protestele sunt un mijloc democratic de a spus o părere. Totul este în regulă, până în clipa în care spargem cordoanele sau încercăm să intrăm în sediul Guvernului.
Ce m-a speriat aseară (10 august 2018 - n.r.) foarte tare a fost comportamentul acela de haită care ucide. Nu am văzut așa ceva decât la maidanezi. Deci, în stilul acesta. Deasupra scria «protestul diasporei». Nimic mai neadevărat. Nu era diaspora acolo, nu erau nici protestatari politici.
Au un comportament ca niște trupe paramilitare, foarte bine antrenate și băieții aceia cam semănau între ei. Mi-e teamă că s-au creat exact aceste structuri paramilitare. Să nu o dăm pe galerie.
Îmi pare rău să o spun, dar e mult mai rău de atât. Eu cred că se antrenează, vorbesc de dinainte. Lor nu le ascultă nimeni telefoanele? Erau parcă 6 milioane de oameni interceptați," a spus Mircea Diaconu, pe 11 august 2018, potrivit sursei citate.
Diaconu s-a arătat nedumerit de protestele din 10 august anul acesta
„Sper să nu fie violențe. Să-şi manifeste ce vor ei acolo. Eu nu pot să înţeleg, în continuare, nişte lucruri: că sunt nişte legi în România. Cât de cât s-au apropiat puţin. Sunt nişte autori ai protestului, despre asta e vorba. Nu există lucru fără organizare, asumare. Despre asta a fost vorba, în toată perioada de dinainte.
Văd că acum se intră oarceum în subiect. I-am auzit că au şi nişte revendicări, ieri, dacă nu mă înşel, la televizor, ceea ce iar m-ar bucura enorm. Că nu poţi protesta în sine, ci pentru ceva. Nu cu pietre din asfalt în capul nimănui, nu cu dat foc la nimic. Nu aşa! Potestul este cu gura, cu opinia, cu ideea. Nu cu parul! Este vorba de proporţionalitatea reacţiei din partea cealaltă. Pe de altă parte, situaţia este extrem de aiurea, după părerea mea, acum.
E ca un fel de timorare a părţilor, habar nu am. Cert este că sunt curios ce se va întâmpla astăzi", a declarat Mircea Diaconu, citat de Dcnews.ro