Siegfried Muresan anunță că 120.000.000.000 euro vin de la UE. Atac direct la Ciolacu
Europarlamentarul Siegfried Muresan spune că marea miză a Guvernului României în următorul deceniu: 120 de miliarde de euro, fonduri europene.
Redăm declarația lui Siegfried Muresan:
România are la dispoziție 120 de miliarde de euro din fonduri europene în următorii 10 ani. Acești bani pot fi atrași prin modelul de guvernare responsabilă implementat de Ilie Bolojan sau pot fi pierduți prin modelul risipei promovat de guvernarea Marcel Ciolacu.
Citește și: Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
România are posibilitatea de a atrage aceste fonduri din mai multe surse:
Bugetul multianual al Uniunii Europene 2028–2034. Negociem în prezent acest buget la nivel european din care estimăm că România va primi aproximativ 60 de miliarde de euro.
Exercițiul financiar european 2021–2027. Este vorba de aproximativ 30 de miliarde de euro din fonduri structurale, de coeziune, agricole și pentru dezvoltare rurală, care încă trebuie atrase.
Fondurile rămase din PNRR. România mai poate atrage de aici aproximativ 10 miliarde de euro.
Noi instrumente europene de finanțare. SAFE, EastInvest și alte mecanisme europene pot aduce României aproximativ 20 de miliarde de euro.
Pentru a valorifica această oportunitate, trebuie îndeplinite două condiții esențiale:
Un guvern capabil și determinat să atragă fonduri europene
Un guvern care menține deficitul bugetar sub control. Regulile europene prevăd clar că deficitul excesiv al unui stat poate duce la blocarea fondurilor europene.
Două modele de guvernare
În acest moment, România are de ales între două modele de guvernare:
Modelul guvernării responsabile – Ilie Bolojan
Acest model a crescut de 8 ori absorbția efectivă a fondurilor structurale și de coeziune în 2025. În același timp, a redus deficitul bugetar și a evitat înghețarea fondurilor europene pentru România. Modelul guvernării responsabile poate garanta atragerea celor 120 de miliarde de euro pentru țara noastră.
Modelul risipei în guvernare – Marcel Ciolacu
Citește și: Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Acest model a fost la un pas de a cauza înghețarea fondurilor europene pentru România din cauza creșterii deficitului. În plus, acest model de guvernare s-a dovedit incapabil de o absorbție consistentă a fondurilor europene. În 2024, Guvernul Ciolacu a atras, efectiv, doar 2% din fondurile structurale și de coeziune alocate României pentru perioada 2021–2027.
Prin revenirea la acest model de guvernare, riscăm să pierdem o parte semnificativă din cele 120 de miliarde de euro disponibile pentru România.