Pentru că derularea evenimentele se înscrie în logica unui nou Război Rece, o bătălie pentru redefinirea sferelor de influență pe glob. Este probabil cea mai importantă criză cu care se confruntă administrația Trump.
Timp de două decenii, revoluția socialistă a lui Hugo Chavez, continuată de urmașul său, Nicolas Maduro, a dus literalmente țara la ruină deși, paradoxal, Venezuela deține rezerve de petrol mai mari decît Arabia Saudită.
O criză generalizată, cu o inflație care a ajuns în 2018 la 1,3 milioane la sută (!), un deficit cronic de alimente și medicamente, cu milioane de oameni refugiați în țările vecine, a dus la proteste enorme, cu milioane de participanți, împotriva regimului Maduro.
Care, cu sprijin extern din partea Cubei, Rusiei și Chinei și a armatei, în interior, a rezistat, în ciuda represiunii masive.
În cursul protestelor din ultimii ani, s-au înregistrat peste 200 de morți și s-au operat atît de multe arestări încît un întreg Mall a trebuit să fie transformat în închisoare.
Nicolas Maduro, prin instituțiile marionetă pe care le controlează, precum Curtea Supremă, a invalidat rezultatul alegerilor cîștigate de opoziție, înlocuind Parlamentul rezultat în urma acestora cu unul controlat de el și, în mai 2018, și-a „oferit” un nou mandat prezidențial în cursul unor alegeri fraudate, boicotate de opoziție, beneficind de un consistent sprijin logistic cubanez.
Așa că în acest moment, în Venezuela sunt două Adunări Naționale și doi președinți, pentru că ieri Juan Guaido, un tînăr inginer de 35 de ani, liderul Parlamentului dizolvat, s-a declarat președinte interimar, în baza unui articol din Constituție și a faptului că numeroase țări, de la Statele Unite, Canada, majoritatea statelor din America Latină pînă la Uniunea Europeană refuză să recunoască drept legitim al doilea mandat al lui Maduro.
Există însă nuanțe. Statele Unite, Canada, statele sud-americane din așa numitul Grup de la Lima, între care Brazilia, Argentina, Chile, Peru și Columbia (cu excepția notabilă a noului președinte de stînga din Mexic, Lopez Obrador), Organizația Satelor Americane, îl recunosc drept președinte legitim pe Juan Guaido.
Nu și Uniunea Europeană, în numele căreia Federica Mogherini a îndemnat „poporul din Venezuela să-și determine în mod liber destinul prin mijloace democratice”. În timp ce ministrul de externe german, Heiko Maas, a îndemnat, pe Twitter, „toate părțile să dea dovadă de reținere și să renunțe la violență”.
Formulări emblematice pentru maniera în care europenii abordează în general astfel de situații, în contrast cu realitățile unei tot mai accentuate competiții geopolitice, una fără menajamente.
Ceea ce ne aduce aminte de o formulare memorabilă a fostului ministru de externe german Sigmar Gabriel, care își avertiza colegii de la Berlin că „într-o lume de carnivore, ierbivorele au o viață grea”.
De partea cealaltă, Ministerul de Externe de la Moscova a condamnat Statele Unite pentru „violarea flagrantă a normelor și principiilor dreptului internațional”.
O adevărată probă de ironie, avînd în vedere anexarea forțată a Ucrainei.
În timp ce în Turcia, în mod formal un aliat al Statelor Unite în NATO, Erdogan l-a numit pe Maduro „fratele său” și i-a cerut să reziste.
O declarație de sprijin chiar mai categorică decît cea a Chinei, care a mers pe o frazeologie standard, de neamestec în afacerile externe ale statelor.
Încă un semn al fracturilor structurale din interiorul NATO care nu deloc de bun augur pentru noi, mai ales că e vorba de flancul de sud-est al alianței. Sunt mize mari în joc.
Cert este că s-a ajuns la un prag critic la Caracas.
Conflictul intern de acolo are în mod evident reverberații globale. Rusia a investit 17 miliarde de dolari în regimul Maduro, iar China l-a împrumutat cu 50 de miliarde. Iar următoarele ore vor fi critice mai ales pentru că Washingtonul pare extrem de hotărât în confruntarea cu regimul Maduro.
După ce acesta a decis întreruperea relațiilor cu Statele Unite și a cerut diplomaților americani să părăsească țara în 72 de ore, Departamentul de Stat a declarat că nu va da curs solicitării pentru că nu îl recunoaște drept președinte legitim.
Și, ca să nu existe dubii, Mike Pompeo a avertizat că „Statele Unite vor lua toate măsurile necesare împotriva oricui va pune în pericol siguranța misiunii și personalului nostru din Venezuela”.
Ce va face armata? Conducerea acesteia, care tocmai și-a reiterat loialitatea față de Maduro, va risca o confruntare directă cu America, evacuînd cu forța personalul diplomatic? Sau va fi o revoltă la nivelul eșaloanelor inferioare?
Și pînă unde vor dispuse să meargă Statele Unite, mai ales că în decembrie Moscova a trimis avioane militare în Venezuela, „pentru a-și dovedi hotărîrea de a apăra țara împotriva unei agresiuni externe”, după cum scrie Sputnik.
Și, în acest context, criza din America de Sud va consolida sau, din contra, mai degrabă va fractura și mai mult alianța occidentală?
