Dragnea pregătește o lovitură de stat?

DE Sabin Gherman | 22.04.2019 - 19:15

Va fi greu de reclădit, va fi și mai greu de recâștigat încrederea că mai avem vreo șansă, dar e unica soluție acum – mai târziu, dacă o cărămidă va zbura în geamul guvernului, încă un milion de cărămizi vor zbura; va fi care pe care.

SHARE

Ce avem: un grup care a acaparat puterea în cel mai mare partid din țară, înstăpânire pe tot ce ar fi trebuit să însemne priorități, provocări, atitudini ale unui guvern normal, colmatare a instituțiilor statului cu oameni lipsiți de orice personalitate, expertiză și decență publică, atacuri în valuri la justiție, naționalism ridicat la rang de ideologie, încercări repetate de a pune mâna pe frâiele poliției, serviciilor și ale armatei – practic, o întreagă caracatiță de complicități și compromisuri, cu un singur scop: puterea totală.

Plus: mai pune abandonarea valorilor euro-atlantice, mirajul spațiului asiatic, după zicerea lui Adrian Năstase cum că Rusia și China ar trebui să fie noile noastre priorități. Peste toate: frica de pușcărie a lui Dragnea – și aici nu intră doar necunoscutele din ecuația DNA, dar și afacerile investigate de procurorii din Brazilia; șeful PSD are nevoie de imunitate totală și de aceea e dispus la absolut orice ca să se instaleze la Cotroceni.

Să nu te aștepți neaparat la un puci, în definiția lui cu militari, grenade și arestări – dar la o lovitură de palat, da: un grup mic de oameni care, în culise, schimbă din temelii și în folos propriu sistemul unei țări; grupul beneficiază de presă aservită, patronată de penali care nu mai au nimic de pierdut, uriașe complicități în teritoriu și obscure interese externe.

Și, de remarcat: gașca lui Dragnea nu e euro-sceptică, ci anti-europeană, degeaba se tot miaună pe lângă Salvini, Orban Vikor sau alții: ceilalți nu pun în discuție apartenența la Uniune, ci mecanisme birocratice sau valori seculare, creștinism și altele, în timp ce semi-analfabeții de la noi sunt speriați că în lumea civilizată hoții merg la pușcărie.

Redefinirea democrației duce mereu la dictatură, iar în România totul e suprapus pe totalul dezinteres față de educație, pe lipsa de modele și – cel mai rău – pe ideea că succesul e clădit pe învârteli și nu pe caracter. Există puține momente care să contrazică tradiția.

Practic, ne-am întors în plină epocă interbelică, și nu doar politica ne-a  dus acolo; ai biserica, purtătoare de mesaje anti-occidentale, ai și Academia, niciodată îngrijorată că legea obligă la un anumit procent din PIB pentru Educație, dar ”atentă” mereu să promoveze un autohtonism erectil de cea mai joasă speță. 

În momentul de față, deși sondajele arată că poporul ăsta e cel mai iubitor de Uniune Europeană, sunt doar câteva insulițe capabile să înțeleagă și ce înseamnă Uniunea.

Ce se pregătește: Dragnea a început să iasă la rampă, prin Valahia și Moldova, locuri în care taraful sătesc mai acoperă câte ceva din furia publică; va veni și în Ardeal, la Bistrița cel mai probabil, și în Maramureș, la acei lideri care se screm încă să justifice orice nemernicie. Va călca probabil și pe la capii ortodocși din Secuime, ca să poată spune poporului că nu poate cumpăra mici din Odorhei.

La prima vedere, e doar un start furat pentru prezidențiale; la a doua, o încercare disperată de talibanizare a ceea ce a mai rămas din populimea PSD: mesaje aiuritoare cum că suntem o colonie, că firmele străine ne otrăvesc copiii, că Europa își bate joc de noi – niciun cuvințel despre tirurile cu roșii din Turcia și, iarăși, niciun cuvințel despre marfa de contrabandă din China.   De ce are nevoie gașca socialistă de talibanizarea asta?

Dacă Dragnea va fi condamnat, Dragnea va face iureș în țară.

A încercat să avertizeze, la mitingul de la Craiova: „Cineva mi-a zis: chiar dacă te arestează, venim și te scoatem de acolo”. Astfel de discurs a mai avut, în politica românească, doar Zelea Codreanu, și el mare amator de mulțimi atrofiate.

La fel ca în interbelic, biserica ține isonul puterii și vorbește prin tot felul de călugări speriați de străini, iar Academia iese, prin președintele ei, să ne sperie și ea un pic cu Europa și cu feisbucu’ (sic!) – asta în timp ce și una și alta tac angelic despre, de exemplu, conferințele „frățești” ale ambasadorului Rusiei prin universități de calibru ale României. 

Se înscrie totul în paradigma spurcată a ultimilor o sută cincizeci de ani: în mijlocul unui popor cu memorie scurtă, lichelele reușesc mereu; nu scrie în manual - că majoritatea istoricilor au mereu altă treabă, aia cu mânz, viezure, varză - de Averescu, de pildă: comandă uciderea țăranilor de la 1907, fuge apoi din fața lui Mackensen, dar nu uită să-l roage să nu-i bombardeze via, iar la final poporul îl aclamă ca prim-ministru după ‘918; îl dă jos clanul Brătienilor, că n-a vrut să-l pună pe Prințul Știrbey, dandy-ul de șosea, în consiliul de administrație de la Uzinele Reșița.

Maniu spunea, la puțin timp după ‘918, că guvernele valahe sunt „asiatice și barbare” – știu, unii vor sudui vârtos, dar dacă adevărul istoric ar fi prezent în manuale, poate nici nu ne-am mai mira atâta și cu siguranță nici n-am mai repeta greșelile.

Am făcut icoane din tot felul de averești și brătieni, indivizi care n-au înțeles nimic din nevoile unei patrii tinere;  ăștia ne-au fost „eroii”, lor le-am dat nume de bulevarde și școli; azi facem la fel. Și atunci, ca și acum, exista o singură preocupare: puterea totală – și asta funcționează când elitele sunt propulsate tot de jocuri politice; vezi Biserica, vezi Academia.

Toate sforțările PSD de a pune cu fața la perete instituția Președintelui și Justiția, de a prelua prin tot felul de manevre Armata, Poliția și serviciile arată că sunt pregătiți să distrugă ansamblul cât de cât democratic de până acum și să stăpânească pe termen lung, indiferent de costuri. Politica externă au făcut-o praf în mai puțin de doi ani, relațiile cu Uniunea Europeană se rezumă la îngrijorările oficialilor de la Bruxelles, în țară pensiile și tot aparatul bugetar funcționează pe datorie.

Ultima manevră a găștii, de fapt găselnița lui Orlando – niciodată trăitor în economia reală – e să limiteze dreptul de circulație a forței de muncă; peste foarte puțină vreme vei auzi despre „eforturile” țării în a educa tineri „nerecunoscători” care pleacă și de aici până la o lege care să-i lege de glie e un pas.

Cum poți reuși într-o asemenea nemernicie? Uzurpând statul de drept, limitând dreptul la proteste, asmuțind Jandarmeria asupra protestatarilor cu pulane și amenzi, trecând sub papuc instituțiile care garantează libertăți fundamentale – vor schimba legile, apoi ne vor da în cap și vor spune că așa prevede legea. Se va întâmpla pe nesimțite, analizele vor lipsi sau vor fi date pe ecran între un breaking news cu ”Ministrul Muncii în direct cu pensionarii” și teleshoppingul cu tigăi-minune.

Și  o întrebare: dacă un om sau un partid politic ar fi promovat sau ar fi propus în Parlament ideile de azi ale PSD, în cât timp ar fi fost scos în afara legii? Aici nu vorbim de opțiunea euro-atlantică a unuia sau a altuia, nu vorbim nici de o altă abordare a europenității, ci de dinamitarea temeliilor statului, de o legitimitate obținută prin sperjur, neconformă cu statutul și nici cu programul de guvernare; adică pot să fac un partid în teorie apărător al statului de drept și în practică să fac tot posibilul să se aleagă pulberea de el? Îngăduie legea asemenea gogomănii? Da, în cazul PSD.

Un singur lucru poate împiedica afundarea țării: prezența mare la vot în mai. Chiar dacă despre europarlamentare unii cred că nu contează, de data asta e altfel: un scor mic al PSD îl dezbracă pe Dragnea de haina stăpânului absolut: mai mult de trei milioane de necăjiți nu pot păcăli, ăsta le e tot bazinul. Nu șoriciul de la SRI, nu mieunatul lui către un șef sau altul din servicii, ci votul va mătrăși gașca Sudului – pesediștii îi vor vedea răniți și-i vor sfâșia.

Iluzia va avea un final, se va vedea clar că puterea lui Dragnea e șubredă, că fostul birtaș măritat în satu’ lu’ nevastă-sa e de fapt un șmecheraș cu dinții stricați, unul care i-a îmbătat pe toți de cap doar ca să scape de pușcărie.  

Va fi greu de reclădit, va fi și mai greu de recâștigat încrederea că mai avem vreo șansă, dar e unica soluție acum – mai târziu, dacă o cărămidă va zbura în geamul guvernului, încă un milion de cărămizi vor zbura; va fi care pe care.

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.