Vot în Parlament după ora 16:00 pentru Guvernul Veștea. Bătălia om la om pentru 233 de voturi de învestire
Premierul desemnat Adrian Veștea intră luni în cea mai importantă etapă a procesului de învestire, după depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare. Înaintea votului din Parlament, AUR anunță că nu va susține noul Executiv, ceea ce complică calculele politice.
Luni se anunță o zi crucială pentru viitorul Guvern propus de Adrian Veștea. Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc de la ora 10:00, în format online, pentru a stabili calendarul procedurilor care preced votul de învestitură.
Vot în Parlament după ora 16:00 pentru Guvernul Veștea. Bătălia om la om pentru 233 de voturi de învestire
Conducerea Parlamentului urmează să decidă orele la care vor avea loc audierile miniștrilor în comisiile de specialitate, precum și momentul în care Executivul va fi supus votului plenului reunit. Pentru a fi învestit, Cabinetul Veștea are nevoie de minimum 233 de voturi favorabile din partea parlamentarilor, potrivit Antena 3.
Audierile miniștrilor în comisiile de specialitate propuși pentru a face parte din Cabinetul Veștea ar urma să înceapă la ora 12:00. Audierile se vor întinde pe aproximativ 4 ore, astfel că se vor finaliza în jurul orei 16:00. În cazul în care calendarul va fi respectat, în a doua parte a zilei, după ora 16:00, urmează votul în Parlament, iar la ora 19:00 ar urma să fie depus jurământul la Palatul Cotroceni, dacă Veștea va primi votul de încredere.
După depunerea oficială a listei miniștrilor și a programului de guvernare, premierul desemnat a transmis un mesaj în care a cerut accelerarea procedurilor parlamentare.
„Am depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor Cabinetului pe care îl propun pentru România. Este un pas necesar pentru a pune capăt unei perioade de incertitudine și pentru a readuce țara într-un cadru de stabilitate, predictibilitate și funcționare normală a instituțiilor. Am încredere că Parlamentul va trata cu responsabilitate această procedură și va stabili un calendar rapid pentru audierea miniștrilor și votul de învestitură. România nu își mai permite să piardă timp”, a declarat Adrian Veștea.
Citește și: UDMR dă lovitura decisivă lui Veștea: „Nu intrăm la guvernare. Recomandarea este să nu votăm acest Executiv”
Cine ar urma să fie noii miniștri din Guvenul Veștea
Adrian Veștea – Prim-ministru (PNL)
Marian Neacșu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne (PSD)
Alina Gorghiu – vicepremier (PNL)
Diana Morar – vicepremier (independent)
Luca Niculescu – ministru de Externe (independent)
Alexandru Nazare – ministru de Finanțe (independent)
Florin Zaharia – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (independent)
Florin Manole – ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității (PSD)
Monica Anisie – ministru al Educației și Cercetării (PNL)
Marian Bârgău – ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (independent)
Eduard Mititelu – ministru delegat pentru Digitalizare (PNL)
Romeo Lungu – ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (PSD)
Ionuț Vulpescu – ministru al Culturii (PSD)
Sorin Cîmpeanu – ministru al Apărării Naționale (PNL)
Radu Marinescu – ministru al Justiției (PSD)
Alexandru Ghigiu – ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (PSD)
Cristian Pistol – ministru al Transporturilor și Infrastructurii (PNL)
Florin Barbu – ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (PSD)
Bogdan Ivan – ministru al Energiei (PSD)
Alexandru Rogobete - ministru al Sănătăţii (PSD)
Radu Oprea – secretar general al Guvernului (PSD)
AUR refuză să susțină Cabinetul Veștea
Deși premierul desemnat speră să strângă pe ultima suta de metri cele 233 de voturi necesare învestiturii cabinetului său, până la acest moment calculese sunt extrem de complicate. Cu doar câteva ore înainte de stabilirea calendarului parlamentar, AUR a transmis un semnal clar că nu va vota noul Guvern.
Liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu, a susținut că susținerea Cabinetului Veștea ar avea consecințe politice grave pentru partid.
„Nicușor Dan și PSD s-au pus în situația dificilă de a propune un Guvern care nu poate să treacă de votul Parlamentului. Singura ieșire pe care au găsit-o este de a presa AUR să voteze învestirea Guvernului. Dar asta ar aduce prăbușirea partidului AUR. Întrebarea logică este: de ce s-ar autodistruge AUR pentru a salva PSD?”, a declarat Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.
Poziția formațiunii reduce semnificativ marja de manevră a premierului desemnat în tentativa de a construi o majoritate parlamentară suficientă pentru trecerea Executivului.
Veștea miza pe obținerea voturilor de la AUR, după ce PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au transmis în mod clar că nu susțin Guvenul Veștea, care mai degrabă este un paravan pentru PSD, care ezită să-și asume guvernarea în acest moment complicat unde va fi nevoit să ia măsuri nepopulare, similare cu cele luate de Guvernul Bolojan pentru a putea stabiliza cu adevărat situația economică a țării.
Aritmetica parlamentară arată astfel:
PSD - 128 de parlamentari
AUR - 90 de parlamentari
PNL - 76 de parlamentari
USR - 59 de parlamentari
UDMR - 31 de parlamentari.
Minorităţile - 17 parlamentari.
Uniţi pentru România - 14 membri
Grupul S.O.S. România - 15 membri
Neafiliaţi - 15 deputaţi şi 8 senatori
Grupul Pace-Întâi România - 11 senatori
Care sunt prioritățile noului Guvern
În mesajul transmis după depunerea documentelor în Parlament, Adrian Veștea a prezentat și principalele obiective ale viitorului Cabinet.
Printre prioritățile anunțate se numără revenirea la stabilitatea politică și instituțională, accelerarea absorbției fondurilor europene din PNRR, menținerea stabilității economice și a ratingului de țară, deblocarea investițiilor aflate în derulare și dezvoltarea proiectelor strategice din domeniul securității naționale.
Stabilitate economică: Menținerea încrederii partenerilor și a ratingului de țară. De asemenea, noul ExecutivInvestiții: Deblocarea proiectelor aflate în stadii avansate.