Ce ajutoare și bonusuri la pensie se primesc în 2026? Care pensionari pot primi sute de lei din 6 surse?
Pensiile sutnt înghețate în anul 2026, dar există o serie de bonusuri și sprijin pentru pensionari. Unele dintre ele se acordă lunar, altele se reiau doar la toamnă, în timp ce o serie de primării oferă bani. Avem detaliile.
Punctul de pensie este înghețat la valoarea de 81 de lei și va rămâne așa cel puțin până la 1 ianuarie 2027. Nu este clar dacă pensiile se vor indexa la această dată, după 2 amânări consecutive ale indexării pensiilor - la 1 ianuarie 2025 și 1 ianuarie 2026
Ce ajutoare și bonusuri la pensie se primesc în 2026? Care pensionari pot lua 10.000 lei în plus?
Statul a instaurat o pensie minimă de 1.281 de lei. Orice pensionar căruia - pe baza contributivității - i se calculează o pensie sub această sumă, primește un ajutor de la guvern pentru a putea dobândi o pensie de 1.281 lei.
Newsweek a scris că aproape 900.000 de pensionari primesc, lunar, un sprijin mediu de 537 de lei ca să ajungă la pensia minimă de 1.281 lei.
Sprijinul anual este de 6.000 de lei.
Spre exemplu, În Maramureș, 28.631 de pensionari primesc în medie 630 de lei lunar, una dintre cele mai mari sume acordate la nivel național, ca să atingă pensia minimă de 1.281 lei.
Detalii în LINK de mai jos:
Citește și: Care pensionari primesc între 480 și 630 lei în plus la pensie? În ce județe se dau mai mulți bani?
Bani pe cardul de alimente
Pensionarii cu pensia minimă (900.000 de pensionari) ar trebui să primească două tranșe de câte 125 de lei ajutor la pensie. Banii ar trebui dați pe cardul de alimente.
Newsweek a făcut demersuri pentru a afla când se vor da cei 250 de lei. Sursele noastre spun că, din păcate, deocamdată NU sunt bani.
Nu este clar când se vor da bani.
Ajutor de 50 de lei pe carduld e energie
Sprijinul pentru plata facturilor la energia electrică, în valoare de 50 de lei, se va acorda până la final de 2026.
Sprijinul va fi acordat astfel:
- persoanelor cu pensii sau venituri de până la 1.940 de lei, dacă locuiesc singure;
- persoanelor cu pensii sau venituri de până la 1.784 de lei, dacă sunt mai multe persoane care locuiesc în aceeași gospodărie.
Totuși, pensionarii care depășesc acest prag din cauza altor venituri în afara pensiei nu mai sunt eligibili pentru sprijinul acordat de stat.
Ajutorul total pe anul 2026 este de 500 de lei.
Citește și: Ajutorul la pensie pe aprilie pentru facturile de energie a fost virat pensionarilor. Cum poți verifica?
Ajutor la pensie pentru încălzirea locuinței
Acesta are 2 componente.
Cuantum suplimentului pentru energie, care se acord TOT ANUL în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:
a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
c) 10lei/lună pentru consumul de energie termică;
d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri
Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri. El se acordă doar pe perioada sezonului rece și anume între 1 octombrie și 1 aprilie.
Între 25 lei – 250 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale;
Între 50 lei – 500 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică;
Între 32 lei – 320 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Plafoanele până la care puteți primi aceste sume care ajung la 3.000 de lei/an le găsiți AICI
Ajutor de 300 - 500 de lei de Crăciun
Pensionarii care au pensii sub 3.000 de lei vor primi o a doua tranșă din ajutorul anual al guvernului:
500 de lei pentru pensionarii cu pensii sub 1.500 lei
400 de lei pentru pensionarii cu pensii între 1.500 lei și 2.00 lei
300 de lei pentru pensionarii cu pensii sub 2.000 lei și 3.000 de lei.
Detalii în LINK de mai jos:
Sprijin de la primărie
Newsweek a monitorizat permanent acest sprijin pe care primăriile din multe orașe îl oferă. Uneori sprijinul se face doar de Crăciun sau de Paște, dar există comunitți care ajută pensionarii cu pensii mici tot timpul anului.
De aceea, Newsweek vă îndeamnă să vă adresați primăriei pentru a vedea dacă se oferă sprijin pentru pensionari.
Sprijin prin Mica recalculare
Newswek a arătat și a publicat exemple de pensionari care au primit pensia mărită la mica recalculare. Pensionarii primesc o pensie mărită după primirea noii decizii dar și restanțele reprezentând creșterea de pensii din luna în care au depus cerera de revizuire a pensiei până la emiterea noii decizii.