Rapiditatea circulației informației tinde să prindă viteza luminii. Iar provocările timpului pe care îl trăim nu sunt deloc puține; aduc din ce în ce mai multă nesiguranță, amprentând viața omului adesea ireversibil.
Citește și: VIDEO Patriarhul Daniel îi îndeamnă pe români să se roage pentru încetarea răboiului din Ucraina
Fără a aluneca în abordări fataliste, constanta situației în care ne găsim este imprevizibilul, determinând uluire și confuzie cu privire la ceea ce ar putea să mai apară. Se adeverește tot mai clar zicerea „nu aduce anul ce aduce ceasul”, pe care am putea-o completa cu „nu aduce ceasul ce aduce clipa”.
Citește și: Cum trăim Paștele: Urcăm din treaptă în treaptă spre întâlnirea cu Hristos
Într-un astfel de cadru, multe sunt întrebările care au primit răspuns, dar și multe cele rămase fără raspuns. Și, totuși, vrând-nevrând, realitatea prezentului – așa cum se înfățișează el – creează premisele viitorului, de care se leagă inevitabil speranțele noastre.
În acest context, previziunile nu au lipsit; unele se împlinesc, altele nu. Secolul XX a lansat, cu privire la secolul XXI, dilema shakespear-iană: a fi sau nu fi (care, în „Hamlet”, sună astfel, complet: „a fi sau a nu fi: aceasta e întrebarea”) pe care scriitorul André Malraux (cel despre care De Gaulle a spus: „Am întâlnit un om”, pe când scriitorul comanda Brigada Alsacia-Lorena, în al doilea război mondial) Malraux, deci, „a tradus-o”, înțelept, astfel: Secolul XXI va fi religios sau nu va fi.
Conduși de gânduri curate, izvorâte dintr-o rațiune lucidă, susținuți de puterea credinței în Mântuitorul – care ne-a spus: aveți credință! – descoperim cheia înțelesurilor rezolvării celor mai apăsătoare probleme. Încercările sunt o piatră de poticnire, dar, pentru cei care au credință, acestea îi întăresc, îi fac mai puternici.
Istoria, despre care se spune că se repetă, are lecțiile ei din care, din păcate, învățăm prea puțin și uităm foarte repede. Timpurile recente sunt o mare încercare, prin pandemia parcă incontrolabilă, care a făcut ca pămânul, de la o margine la alta, să devenă un mare spital, iar moartea să bântuie amenințător, luându-și vamă.
Pandemia poate fi socotită o lecție dură și surprinzătoare a secolului XXI; posibilă chiar lecția a XXII-a, dacă ne-am referi la cartea istoricului israelian Yuval Noah Harari, profesor la Deprtamentul de Istorie de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, intitulată „21 de lecții pentru secolul XXI”.
Autorul mai sus amintit abordează chestiuni care au cuprindere generală și fac ca lumea de azi să stea sub o presiune greu de înțeles, în care provocările ce țin de locul de muncă, libertate, egalitate, naționalism, religie, imigrație, terorism, război, secularism, dreptate, educație sunt fără precedent și au o legătură directă cu fiecare locuitor al planetei.
Yuval Noah Harari atinge întregul spectru al vieții omului, în toate domeniile, subliniind: „provocarea lansată omenirii în secolul XXI de tehnologia informației și biotehnologia este fără îndoială mult mai mare decît provocarea reprezentată în perioada anterioară de motoarele cu abur, căile ferate și electricitate. Și, având în vedere imensa putere distinctivă a civilizației noastre, pur și simplu nu ne mai putem permite alte modele eșuate, războaie mondiale și revoluții, mondiale și sângeroase. De data aceasta, modele eșuate ar putea provoca războaie nucleare, monstruozități modificate genetic și colapsul total al biosferei. Prin urmare, trebuie să ne descurcăm mai bine decât am făcut-o atunci când ne-am confruntat cu revoluția industrială. (p. 46)”.
Prin demersul său, trage multe semnale de alarmă, fiecare subtitlu fiind o invitație la meditație personală, cum ar fi: „Când vei fi adult e posibil să nu ai loc de muncă, Big Data cu ochii pe tine, Cei care stăpânesc datele, stăpânesc viitorul. Nu te panica, nu subestima niciodată prostia omenească, nu ești buricul pământului, nu lua numele Domnului în deșert, știi mai puține decât crezi, unele știri false persistă pentru totdeauna. Viitorul nu este ceea ce vezi în filme, viața nu este o poveste”.
Pornind de la întrebările existențiale: Cine sunt eu? Ce ar trebui sa fac în viață? Care este sensul vieții? – pentru generația actuală, ca și pentru cele precedente, răspunsurile devin preocupări euristice, cu sensuri profunde.
Ultimul capitol este o meditație cu amprenta proprie autorului, dar care lasă posibilitatea unui final deschis pentru cititorul conștient, care ajunge, ca și autorul, la aceeași concluzie, conform căreia: „odată cu dezvoltarea tehnologiei s-au întâmplat două lucruri. Mai întâi, în timp ce cuțitele de silex au evoluat treptat până la rachete nucleare, destabilizarea ordinii sociale a devenit mai periculoasă.
În al doilea rând, pe măsură ce picturile rupestre au evoluat treptat până la transmisii televizate, a devenit mai ușor să-i induci pe oameni în eroare. În viitorul apropiat, algoritmii ar putea desăvârși acest proces, făcând ca oamenilor să le fie aproape imposibil să observe realitatea în ce-i privește. Algoritmii vor fi cei care vor decide în locul nostru cine suntem și ce ar trebui să știm despre noi înșine (p. 316)”.
Timpul nu așteaptă; situația ține de noi oamenii: „vreme de câțiva ani sau de câteva decenii, încă mai avem de ales. Dacă ne dăm silința, putem încă explora cine suntem cu adevărat. Dar, dacă vrem să profităm de această ocazie, ar fi bine să o facem acum (p.316)”.
Pandemia aș zice că poate fi cea de-a 22 lecție, care ar putea să ne facă mai reflexivi, mai profunzi, în căutaterea răspunsurilor la marile întrebări existențiale. În acest sens, aș alătura opiniei profesorului israelian Yuval Noah Harari punctul de vedere al profesorului român Dumitru Constantin Dulcan, ca o continuare, argument și posibilă consecință a acestei lecții 22.
Este binecunoscuta cartea ”Inteligența materiei”, în care se preocupă tocmai de astfel de întrebări și răspunsuri. În acest sens autorul spune că „nu doar starea de pandemie ar avea o posibilă soluție, ci și mai noua stare de beligeranță iscată într-un colț al Europei, aproape de granița noastră. Zice medicul-filozof român: ...„după acest moment va veni și un moment de respiro și avem toate motivele să credem că omul viitor nu va mai fi niciodată cel care a fost. Prin toată această suferință, îndurare a întregii omeniri, cred că omul a meditat, are mult de meditat, întrebările vor fi multe, ce trebuie să facem mai departe. Și cred foarte tare că omenirea va căuta să își reanalizeze toate reperele care i-au fost până acum model de orientare în existență. /.../ Cred că această pandemie prin care trecem (ca și starea de război ce-o trăim – n. n.)va constitui un model de meditație pentru întreaga omenire. Cred că omenirea va fi alta și vreu să sper că va fi una bună”.
Filosoful Dulcan subliniază, în continuare, detaliind: „Sunt câteva lucruri la care vrerau să sper. În momentul în care vom respira mai liber, după aceste clipe grele pentru întreaga omenire, vreau să sper că ființa umană, gândirea noastră, se va schimba și că, în sfârșit, ne vom da seama că suntem într-o conexiune. Iată unul dintre principiile fizicii cuantice: noi toți suntem inter-conectați și inter-dependenți”.
În demonstația sa, Profesorul coboară la nivel de mică colectivitate, de individ chiar, propăvăduind cu o simplitate dezarmantă: „Dacă ne vom gândi la binele celuilalt, atunci fiecare dintre noi va beneficia de bine”. ...Și astfel ne întoarcem la credință, la Dumnezeu (Creatorul suprem, recunoscut, public, de către medicul-filosof Dumitru Constantin Dulcan) cheia tuturor lucrurilor: văzutelor și nevăzutelor.
Și înțelegem cu atât mai bine ceea ce ne transmite Divinitatea. Psalmistul David ne spune, în Psalmul 26: „Domnul este luminarea mea, de cine mă voi teme? Domnul este păzitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Si tot el ne învață, în Psalmul 142: Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine ca să nu mă semăn celor ce se coboară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge că la Tine am ridicat sufletul meu”.
Datoria Bisericii, a noastră, a slujitorilor ei, este de la sine înțeleasă.
Părintele Dan Toader este preot paroh la Parohia Costeasca din București
