Jalnicul destin al clădirii unde ar trebui să fie Muzeul Holocaustului este, parcă, un soi de blestem pentru multe imobile istorice din România.
Deși este aproape de sediul Guvernului, peste drum de un palat cu o soartă mult mai bună ce adăpostește Muzeul Colecțiilor de Artă, construcția a ajuns într-o stare avansată de degradare.
Tot felul de probleme juridice împiedică demararea lucrărilor de reabilitae și amenajare pentru care fusese deja alocată suma de aproximativ 53 de milioane de euro.
Jalnicul destin al clădirii unde ar trebui să fie Muzeul Holocaustului. I se spunea „Palatul roșu”
Adresa Muzeului Holocaustului din România ar trebui să fie, începând cu 2026, Calea Victoriei,128, adică în clădirea cunoscută ca Banloc-Goodrich, construită între 1943-1946 ca sediu de birouri și locuințe pentru angajații celei mai mari firme din țară ce producea anvelope.
Istoria imobilului este strâns legată de cea a firmei Banloc-Goodrich, cea mai mare producătoare de anvelope din sud-estul Europei.
Citește și: Care a fost cel mai mare furt de artă din istorie? Pagubă de 500.000.000 $. Hoții n-au fost prinși
Afacerea s-a născut la sfârșitul anilor '30, din asocierea firmei americane BF Goodrich din Akron, Ohio, ce exista încă din 1870, fiind cel mai vechi trust producător de anvelope, cu Societatea Banloc, inițiată de însăși Principesa Elisabeta, una dintre surorile Regelui Carol al II-lea, fostă Regină a Greciei între 1922-1924.
Banloc era numele domeniului din Banat pe care prințesa îl cumpărase la revenirea în țară după „aventura greacă”, așa cum a fost numită căsătoria sa cu prințul moștenior George, viitorul Rege George al II-lea al Greciei, de care a divorțat oficial în 1935.
Deși inițial s-a dorit ca sediul fabricii să fie tot la Banloc, până la urmă ea a fost construită în Florești, Prahova, mai aproape de zona petrolieră ce furniza materia primă.
Sediul fabricii de anvelope Banloc-Goodrich din Florești, Prahova - Foto: cunoastebucurestiul.wordpress.com
Inaugurarea întreprinderii Banloc a avut loc pe 4 iulie 1939. La finalul acelui an, uzina avea deja aproape 250 de angajați și producea peste 11.000 de anvelope.
Încă din 1938, marele arhitect Octav Doicescu fusese angajat să proiecteze la București un bloc ultramodern de birouri și locuințe pentru angajații fabricii.
Citește și: De ce a blocat guvernul României vânzarea unei picturi de 9.000.000 $? Tabloul, realizat de El Greco
El va fi ridicat între 1943 și 1946, fiind acoperit inițial cu o vopsea roșie-vișinie, de unde și denumirea populară de „Palatul roșu”, resturi ale culorii inițiale mai zărindu-se și azi, ici-colo, în partea superioară a corpului central al clădirii.
La foarte scurt timp, însă, comuniștii au preluat întreaga putere în țară, astfel că și clădirea a fost naționalizată, ca și afacerea Banloc-Goodrich.
Muzeul Holocaustului așteaptă rezolvarea litigiilor juridice de șase ani
Fabrica de anvelope a devenit Uzina Chimică Victoria, iar în 1956 s-a lansat și gama de anvelope Victoria pentru piața din România. Ea există și produce și astăzi, devenind între timp parte a faimosului grup Michelin.
Clădirea din Calea Victoriei a fost, în perioada comunistă, sediul unui mare institut de proiectare, IPCMG, fiind, după Revoluție, lăsată, în general, de izbeliște.
Abia în 2009, guvernul a preluat administrarea clădirii și a propus-o ca sediu pentru Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), dar propunerea nu s-a materializat.
Imobilul a rămas părăsit, degradându-se tot mai mult, în ciuda gloriei de altădată și a poziționării lui exclusiviste, pe Calea Victoriei, aproape de Piața Victoriei.
Începând cu anul 2004, în spațiul public românesc s-a vehiculat înființarea unui Muzeu al Holocaustului din România, unde oamenii să învețe o istorie despre care cărțile de istorie au scris doar în trecere și superficial.
Citește și: Cum era să pierdem și Coiful din Agighiol, „fratele” celui furat? Era într-un muzeu din Los Angeles
Din 2016, proiectul a devenit oficial, iar Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHREW) a fost desemnat de Guvernul României să se ocupe de amenajarea muzeului. Și, de atunci, au început problemele.
Sediul inițial, care ar fi trebuit să fie pe Lipscani, în centrul Bucureștiului, a iscat un val de nemulțumire printre aleșii locali ai vremii, care au aruncat cu declarații antisemite în spațiul public, potrivit tvr.ro.
Ulterior, s-a zvonit că pentru sediul muzeului se va lua o bucată din grădina Muzeului Antipa, un lucru ce a declanșat, de asemenea, proteste și împotriviri în spațiul public.
Până la urmă, în 2019, Camera Deputaților a aprobat atribuirea unei clădiri de pe Calea Victorie, cu o suprafață de 8.000 mp, drept sediu al viitorului Muzeu al Holocaustului.
Culoarea exterioară inițială a „Palatului roșu” de pe Calea Victoriei - Foto: octavdoicescu.blogspot.com
Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care coordonează proiectul Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România (MNIEHR) s-a declarat plăcut surprins, la acea vreme, de decizia parlamentarilor.
„Necesită modernizare şi consolidare şi amenajări speciale. Din câte ştiu, nu este monument istoric, aşa că intervenţiile vor putea fi făcute mai uşor. Este central, aproape de un alt spaţiu cultural, Palatul Cesianu, e un spaţiu generos”, a declarat acesta, conform adevarul.ro.
Dar lucrările necesare amenajării imensului spațiu n-au început nici astăzi. Cauza: neacordarea autorizațiilor necesare de către Primăria Generală pe motiv că nu este lămurită situația juridică a clădirii, dar și pentru că proiectul depus nu ar respecta certificatul de urbanism.
„Primăria București a transmis INSHREW că nu continuă comunicarea pe tema amenajării muzeului până nu se lămurește statutul de proprietate al Palatului Banloch-Goodrich - din care Institutul Wiesel deține parterul și etajele, dar nu și garajul aflat la subsolul clădirii, care aparține companiei de stat Transelectrica, care promite de patru ani că va clarifica situația, a spus, în martie 2025, Alexandru Florian, pentru tvr.ro.
La rândul său, Compania Transelectrica susține, într-un punct de vedere trimis către sursa citată că nu are „nicio implicare legală, impusă sau adiacentă, care ar putea să prezume existența vreunei probleme”.
„Compania este proprietarul de drept al garajului situat în subsolul clădirii unde va activa muzeul, având un comportament legal și de respect al vecinătăților cu oricare persoană care a dovedit calitatea de coordonator al proiectului de reabilitare a clădirii”, se mai arată în acel comunicat care nu clarifică și nu rezolvă, de fapt, nimic.
Inițial, refacerea clădirii, ca obiectiv de investiții inclus în cadrul strategiei la nivel național, fiind parțial finanțat din Fonduri externe rambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prevederea alocarea de fonduri totale în valoare de peste 268 milioane de lei (53,6 milioane de euro) din care peste 87,8 milioane lei bani din PNRR și peste 180 milioane lei de la bugetul de stat.
Dar cum termenul de finalizare a construcției era de 3 ani, în 2026, e greu spre imposibil de crezut că acest lucru se mai poate întâmpla. Ceea e înseamnă cel puțin pierderea finanțării europene prin PNRR, după cum a declarat același Alexandru Florian.
Citește și: România a recuperat cea de a 14-a brăţară regală dacică de aur. Unde poate fi văzută?
„O parte din fonduri – 17 milioane din cele 50 milioane (n.r. - de euro) - sunt din PNRR. Eu sunt sceptic că se mai pot accesa aceste fonduri.
Problema nu este să cheltuiești 17 milioane, dacă încep lucrările de execuție. Vă dați seama, se lucrează pe etape.
Chestiunea este că recunoașterea, adică aprobarea consumării finanțării din PNRR, se face de către Bruxelles numai cu obligația ca toată investiția să fie terminată în vara lui 2026. Nu că să cheltuiești banii din PNRR, ci să fie gata.
Până în 2026, poate cheltuiești 17 milioane. Dacă termini investiția și deschizi muzeul în 2028, chiar dacă ai avut atunci fondurile, ți-i cere înapoi.
Eu nu cred că mai avem acum calendarul să ne înscriem pentru finalizarea acestui proiect”, a spus acesta pentru tvr.ro, în martie 2025.
Rămâne de văzut ce soluție se va mai găsi - dacă se va găsi - și care va fi soarta finală a acestei clădiri istorice, dar și a instituției pe care ar trebui s-o găzduiască, Muzeul Holocaustului.
