Numele de Geția nu a existat niciodată în istorie pentru vreo formațiune statală de pe teritoriul actual al României. Despre geți s-a perpetuat, de asemenea, o asociere greșită, de fapt, cu dacii, chiar dacă amândouă neamurile aprțineau aceluiași mare trunchi al popoarelor de limbă indo-europeană care au migrat către Europa din stepele Asiei.
De ce este greșit numele de Geția? Cine a spus „Nu este neam pe lume mai barbar decât geţii“?
Săptămâna trecută, DIICOT a anunțat reținerea a 6 persoane sub acuzații de trădare în favoarea Rusiei.
Aceștia făceau parte din „Comandamentul Vlad Țepeș”, o grupare din care face parte și cunoscutul general în retragere Radu Theodoru, fondator al PRM și susținător înfocat al lui Călin Georgescu, Diana Șoșoacă și AUR.
Pe site-ul organizației a apărut și o ”organigramă” a României care ar urma să își schimbe numele în „Geția”, în cazul preluării puterii în stat de către membrii grupării și adepții acestora.
Citește și: De unde vine numele de daci al strămoșilor poporului român? În ce limbă cuvântul însemna „lup”?
În viziunea lor, țara ar urma să fie condusă de Sfatul Înțelepților (alcătuit din 13 membri și un delegat pentru „treburile” externe), Consiliul Bătrânilor (alcătuit din 130 de bătrâni) și Comitete Locale ale Moșilor (alcătuit din 1300 de moși).
Dincolo de planurile născute din niște minți înfierbântate de ceea ce s-ar putea numi „românism străvechi”, care și-ar dori întoarcerea țării în evul mediu, ba chiar în antichitate, numele nou propus pentru Românie este, din start, neinspirat.
Geții au apărut în istorie cu aproximativ patru-secole înaintea dacilor. A devenit faimoasă desrierea pe care „părintele istoriei”, Herodot - care a trăit între anii 484 și 425 î.Hr. - conform căreia „ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci“.
Dar formularea a fost, mai mereu, scoasă din contextul scrierii lui Herodot care i-a pomenit pe geți în legătură cu incursiunea în Peninsula Balcanică a regelui persan Darius cel Mare, din jurul anului 513 î.Hr.
Acesta a ajuns cu armata până la Istru (la Dunăre), unde a supus diversele triburi locale, inclusiv pe cele getice.
Regatul Dac și zona locuită de geți, la începutul erei noastre - Foto: arhiva
„Înainte de a ajunge la Istru, (Darius) îi supune mai întâi pe geții care practică ritualuri de nemurire, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos și care locuiesc la miazănoapte de Apollonia (n.r. - azi Sozopol, în Bulgaria) şi de orașul Mesembria (n.r. - azi Nesebar, tot în Bulgaria) – numiți skyrmiazi și nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire.
Geții însă, care luaseră hotărârea nesăbuită (de a‑l înfrunta), au fost robiți pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci“, svria Herodot, conform historia.ro.
Geția n-a existat niciodată ca formațiune statală
Această faimoasă primă descriere a lui Herodot ‒ citată întotdeauna parțial ‒ e legată de vechii geți și se referă la triburile ce locuiau între Dunăre și mare.
Geții sunt pomeniți în cele mai vechi izvoare doar la sud de Dunăre. Istoricul și politicianul grec Tucidide (cca 460-395) ne spune că „(Sitalkes, regele tracilor odrizi) a chemat apoi pe geții de dincolo de Haemus (n.r. - denumirea antică a Munților Balcani) și celelalte neamuri care locuiesc între fluviul Istros și Pontul Euxin, mai multe spre mare; geții și locuitorii de prin acele părți sunt vecini cu sciții, au același port și sunt toți arcași călări“.
O încercare de reconstituire a teritoriului locuit de geți, potrivit autorilor antici, ar fi de la Odessos (Varna) spre nord până la gurile Dunării, iar spre vest de-a lungul fluviului până după orașul Sviștov din Bulgaria de azi – în dreptul Zimnicei (Teleorman). La vest, geții se învecinau cu triballii și crobizii, cu siguranță tot triburi getice.
Ulterior, izvoarele istorice din secolele următoare ne arată limpede că geții trăiau pe ambele maluri ale fluviului.
Citește și: România, vândută Rusiei înainte de Ialta, în 1944. Actul de la Moscova semnat la o sticlă de whisky
În veacul al V-lea însă, geții erau văzuți ca o populație cu aspect și obiceiuri scitice, conform lui Tucidide Dar tot de la Herodot aflăm că geții erau și crescători de cai, asemenea sciților., în schimb, spre deosebire de aceștia, geții erau sedentari, nu nomazi.
Și fiindcă, secole mai târziu după Herodot, la începutul erei creștine, Strabon a spus în „Geografia” sa că geții și dacii vorbesc aceeași limbă, mitologia națională românească a pus semn de egal între ei, concluzionând că, de fapt, este vorba de același popor, numit în două feluri de autorii greci sau latini.
Astfel, în cultura populară românească, tot ce a fost atribuit geților a devenit și dacic, dar şi invers.
Acest lucru nu a fost neapărat de bun augur, deoarece, în realitate, geții au avut lumea și cultura lor, iar dacii, un neam apărut pe scena istoriei la patru-cinci secole distanță după prima mențiune a geților, au avut propria identitate.
Poetul latin Publius Ovidius Naso a trăit aproape un deceniu printre geți, la Tomis, Constanța de azi - Foto: arhiva
E drept, în sec I î.Chr., odată cu ascensiunea și ridicarea acelui mare rege trac, Burebista, arheologii au constatat o fuziune culturală nord-tracică.
În același secol, de altfel, apare și prima mențiune a numelui de „daci” făcută chiar de Iulius Cezar în lucrarea sa, „De Bello Gallico”,
Arheologic, cel mult în perioada scursă între domnia lui Burebista, încheiată lîn 44 î.Hr. și războaiele lui Decebal cu Traian (101-102 și 105-105 d.Hr) s-ar putea vorbi, eventual, despre o cultură geto-dacică.
Dar tot conform informațiilor rămase de la Strabon, ulterioare domniei lui Burebista, aflăm că dacii locuiau în zona muntoasă a actualului teritoriu al României - el indicând râul Mureș, până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la izvoare și până la Drobeta), pe când geții stăpâneau partea de la Cataracte, (astăzi Cazane, lângă Drobeta Turnu-Severin)) denumită Istru, până la vărsarea acesteia în Marea Neagră.
De altfel, una dintre cele mai importante mărturii despre geți ne-a rămas de la marele poet latin Publius Ovidius Naso - cunoscut la noi ca Ovidiu - care a fost exilat de împăratul Octavian Augustus la Tomis (Constanța de azi) începând cu anul 8 d.Hr.
El a trăit în societatea getică vreme de aproape un deceniu, până la moartea sa, în anul 17 sau 18 d.Hr., familiarizându-se - cu greutate, totuși - cu traiul și obiceiurile acestora.
Geții nu sunt totuna cu dacii
Pe lângă alte descrieri, Ovidiu prezintă în termeni oarecum duri nația geților și îndeletnicirile lor. Astfel, el scrie, nu prea măgulitor pentru „gazdele” sale, că „Nu este neam pe lume mai barbar decât geții”.
Principala activitate a acestor războinici o constituia jaful, care se pare că era un mod de viață ținut la mare cinste: „Aici, ordii de barbari te-amenință cu jafuri/Și cu război: rușine li-i altfel a trăi!”.
Citește și: Care este obiectul unic în lume descoperit la Sarmizegetusa Regia? Animalele ciudate care apar pe ea
Avem însă și alte imagini poetice, chiar dacă oarecum... glaciale: „De frig, barbarii își pun pe ei cojoace,/Își pun ițari: nu-și lasă decât obrazul gol;/Iar țurțurii de gheață le zuruie în plete,/De alba promoroacă scânteie barba lor”, scria poetul, potrivit sursei citate.
De asemenea, din scrierile lui Ovidiu rezultă foarte clar că limba geților diferă complet de latină și de greacă, ctatele din poemele sale fiind destul de clare în acest sens.
„Mai aș putea în limba getică să scriu”, mai ales fiindcă „... pentru limba noastră pe-aice nu-s urechi!”. Geții nu au deprins nici greaca, iar de latină nici nu poate fi vorba: „... graiul cel sălbatic, străin de limba noastră,/Și care biruit-a și vorbele grecești”.
Ovidiu se simte frustrat de faptul că nu se poate înțelege deloc cu geții: „Și ei vorbesc o limbă corcită între dânșii:/Nu pot decât prin semne cu ei să mă-nțeleg./Eu sunt aice barbar: nu mă pricepe nime/Și geții râd ca proștii de graiul meu latin”.
Prin urmare, o cu totul altă reaitate decât cea susținută de adepții teoriei că „daco-geții” ar fi vorbit, de fapt, limba latină în momentul cuceririi de către Imperiul Roman, ba chiar că limba dacilor ar fi stt la baza celei latine.
Până la urmă, Ovidiu va învăța limba geților, după cum singur mărturisește.
„Tot locu-i plin de barbari./Ce urlet ca de fiară!/Tot locu-i plin de glasuri sălbatice de geți./Chiar limba mea de-acasă mi-e teamă c-am uitat-o,/Căci astăzi ca sarmații și geții eu vorbesc.
Eu, de-atâta vreme, și limba le-o vorbesc” și „... am scris în graiul getic,/Cuvintele barbare le-am pus în vers latin!”, consemna poetul, după șase ani petrecuți printre geți.
Din păcate, tocmai aceste poeme care descriau limba geților n-au mai ajuns până la noi, pierzându-se cine tie cum sau pe unde de-a lungul secolelor, deși o bună parte din opera sa a rezistat timpului.
În tot acest timp, dacii nu sunt pomeniți de Ovidiu, dovadă a faptului că ei nu mai aveau nicio legătură cu spaiul pontic după perioada domniei lui Burebista.
În schimb, în zona Hunedoarei de astăzi se fortifica un regat dacic care a ajuns chiar să devină unui dintre adversarii de temut ai mărețului Imperiu Roman.
Citește și: Cine erau ultimii „daci” care au păzit Sarmizegetusa, capitala Daciei ? Unul dintre ei avea 107 ani
Cum s-a terminat totul știm deja, odată cu moartea regeui Decebal și cucerirea regatului de către romani. Dar triburi de „daci liberi” au rămas în multe zone de pe actualul teritoriu al României, ocupația romană întinzându-se doar pe o anumită suprafață a acestuia, nicidecum pe toată.
În schimb, geții au dispărut din istorie, dar numele lor a rămas prin asocierea tot mai pronunțată cu dacii făcută în diferite perioade în numele „românismului”. Dar Geția e doar o ficțiune și o confuzie...
