Cum era prima bere din lume, produsă acum 13.000 de ani. Gustul era complet diferit de cel de azi

Cu mii de ani înainte de apariția scrisului, a marilor orașe și chiar a agriculturii practicate la scară largă, oamenii descoperiseră deja gustul cerealelor fermentate. Berea, într-o formă foarte diferită de cea pe care o cunoaștem astăzi, îi însoțește astfel pe oameni de aproximativ 13.000 de ani.

Cum era prima bere din lume, produsă acum 13.000 de ani. Gustul era complet diferit de cel de azi

Nu germanii, belgienii, cehii sau englezii au inventat-o. Cele mai vechi dovezi cunoscute până acum ne duc în Orientul Apropiat, într-o comunitate preistorică de vânători-culegători.

Băutura lor nu ar fi fost însă prea ușor de recunoscut drept „bere” de un consumator modern. Era groasă, tulbure, conținea resturi de cereale și avea probabil o concentrație redusă de alcool.

Cu alte cuvinte, prima „bere nefiltrată” din istorie era mai apropiată de un terci fermentat pe care oamenii îl puteau considera atât băutură, cât și aliment.

Descoperirea este cu atât mai spectaculoasă cu cât producerea unei băuturi fermentate din cereale ar putea fi mai veche decât agricultura propriu-zisă, scrie Adevărul.

Astăzi, berea este cea mai consumată băutură alcoolică la nivel mondial, producția anuală fiind de ordinul a aproximativ 190 de miliarde de litri. Drumul de la vasele săpate în piatră ale oamenilor preistorici până la sticlele și dozele moderne a durat însă milenii.

Citește și: Vin, bere sau băuturi spirtoase? Care e benefică pentru sănătate? Una reduce riscul bolilor cardiovasculare

Prima „bere” cunoscută are aproximativ 13.000 de ani. Cum era produsă

Cele mai vechi dovezi cunoscute ale producerii intenționate a unei băuturi asemănătoare berii au fost identificate în Peștera Raqefet din Munții Carmel, pe teritoriul actualului Israel.

În 2018, cercetători de la Universitatea din Haifa și Universitatea Stanford au anunțat descoperirea în recipiente săpate în piatră a unor urme asociate procesării și fermentării cerealelor.

Vestigiile au fost atribuite culturii natufiene, ale cărei comunități au trăit în Orientul Apropiat în urmă cu aproximativ 15.000-11.500 de ani.

Natufienii erau vânători-culegători sedentari sau semisedentari. Trăiau în așezări relativ stabile și recoltau cereale sălbatice înainte ca agricultura să devină fundamentul vieții comunităților umane.

Pentru prepararea băuturii, cerealele, printre care grâul și orzul, erau măcinate, înmuiate și apoi lăsate să fermenteze cu ajutorul microorganismelor existente în mediul natural.

Rezultatul nu semăna cu o bere blondă modernă.

Băutura avea probabil consistența unui terci mai subțire, era tulbure și conținea particule de cereale. Concentrația de alcool ar fi fost redusă, iar gustul putea varia considerabil de la o preparare la alta.

Locul în care au fost găsite urmele oferă și un indiciu despre motivul pentru care natufienii produceau băutura. Recipientele se aflau într-o zonă funerară, ceea ce i-a determinat pe cercetători să ia în calcul folosirea băuturii fermentate în cadrul unor ospețe și ritualuri dedicate morților.

Nu este exclus ca descoperirea fermentației să fi fost inițial accidentală.

Cerealele crude erau greu de mestecat și digerat, astfel încât oamenii preistorici le puteau înmuia în apă pentru a obține diferite preparate. Un amestec de cereale și apă lăsat suficient timp în anumite condiții putea începe să fermenteze natural.

Oamenii ar fi putut observa atât modificarea gustului, cât și efectele consumului și, ulterior, să învețe să reproducă procesul.

Natufienii sunt legați și de unele dintre cele mai vechi dovezi cunoscute privind producerea pâinii, iar comunitățile lor reprezintă o etapă importantă în tranziția de la vânătoare și cules către societățile agricole ale Neoliticului.

Importanța berii în dezvoltarea societăților umane avea să crească spectaculos în mileniile următoare.

„Berea este una dintre cele mai vechi băuturi din lume. Producerea sa reprezintă o activitate umană încă de la începuturile urbanizării și civilizației, în perioada neolitică, și a evoluat odată cu populațiile care o consumau, într-o asemenea măsură încât ea însăși reflectă istoria progresului științific și tehnologic, precum și istoria administrației, a economiei, a ritualurilor și a vieții de zi cu zi. Berea era un aliment de bază în dieta populațiilor antice pe un teritoriu vast, care se întindea din Orientul Mijlociu până în Egipt și din regiunea Mării Egee până la Roma”, precizau cercetătorii Agata Nicolosi, Donatella Di Gregorio, Valentina Rosa Laganà și Claudio Marcianò în lucrarea „Italian Consumers: Craft Beer or No Craft Beer, That Is the Question”.

Ce gust avea berea antică și cum a devenit băutura pe care o cunoaștem astăzi

Dacă natufienii par să fi folosit băutura fermentată inclusiv în contexte ritualice, în Mesopotamia berea avea să devină parte a vieții cotidiene.

Sumerienii au lăsat unele dintre cele mai fascinante mărturii despre relația oamenilor cu această băutură.

Un text vechi de aproximativ 3.900 de ani, cunoscut drept „Imnul lui Ninkasi”, este dedicat zeiței sumeriene a berii și descrie procesul de producție.

„Ninkasi, tu ești cea care torni berea filtrată din vasul de colectare. Este precum năvala Tigrului și a Eufratului”, se arată în „Imnul lui Ninkasi”.

Berea sumerienilor era diferită de cea modernă. Avea o consistență mai densă, putea fi mai dulce și era obținută din cereale malțificate și dintr-un tip de pâine cunoscut sub numele de „bappir”, utilizat în procesul de preparare.

Tăblițe de lut vechi de aproximativ 5.000 de ani arată inclusiv că muncitorii din Uruk primeau rații de bere, băutura având astfel și o valoare economică.

Berea apare chiar și în „Epopeea lui Ghilgameș”, unde consumul ei face parte din transformarea lui Enkidu.

„A mâncat până s-a săturat, a băut șapte ulcioare de bere, inima i s-a înveselit, fața i-a strălucit și a cântat de bucurie”, se spune despre Enkidu în epopee.

Berea ocupa un loc important și în Egiptul Antic.

La Abydos, arheologii au descoperit vestigiile unei instalații de producție vechi de aproximativ 5.000 de ani. Complexul cuprindea mai multe unități în care amestecurile pe bază de cereale și apă puteau fi încălzite și procesate.

Unele beri antice erau atât de tulburi și încărcate cu resturi de cereale încât puteau fi consumate cu ajutorul unor tuburi sau paie, pentru ca impuritățile să nu ajungă în gură.

Dar cum ar fi perceput un consumator modern gustul unei asemenea beri?

Probabil foarte diferit de ceea ce găsește astăzi într-un pahar.

Pe baza rețetelor istorice și a reziduurilor descoperite în recipiente, cercetătorii pot presupune că multe dintre berile antice erau tulburi, ușor acrișoare, dulci și fructate.

Drojdia sălbatică putea produce note acide, iar băutura putea semăna uneori mai degrabă cu un vin foarte slab sau cu un terci fermentat decât cu un lager modern.

În funcție de regiune și perioadă, în preparat puteau apărea mierea, curmalele, smochinele, ierburile aromatice sau diferite mirodenii.

Un lucru important lipsea din multe dintre aceste băuturi: gustul amar pe care îl asociem astăzi cu berea.

Hameiul nu era folosit pe scară largă în primele culturi producătoare de bere. Folosirea sa în Europa este atestată înainte de secolul al XII-lea, iar utilizarea plantei s-a extins treptat în Evul Mediu. Hildegard von Bingen a descris proprietățile hameiului și utilitatea lui pentru conservarea băuturii, fără să fi fost însă persoana care l-a introdus în producția berii.

Transformarea către berea modernă a continuat timp de secole, producătorii din mănăstirile medievale și berarii din Europa Centrală contribuind la perfecționarea proceselor.

Un moment decisiv a venit în 1842, când berarul bavarez Josef Groll a produs la Plzeň, în actuala Cehie, berea care avea să devină cunoscută drept Pilsner: blondă, limpede și fermentată la temperaturi scăzute.

Succesul noului stil a influențat profund industria mondială.