Ciuma, boala ce a speriat Europa și România. Populația Bucureștiului, redusă cu o treime de ciuma lui Caragea
Ciuma, boala ce a speriat Europa și România a revenit pe prima pagină a știrilor după moartea, luna aceasta, a unei angajate dintr-un laborator din Siberia cauzată de ceea ce s-a numit de-a lungul secolelelor „Moartea neagră”.
Deși Rusia n-a confirmat oficial, ciuma a fost, cel mai probabil, motivul morții femeii care a spart din greșeală o epubretă ce conținea temuta bacterie Yersinia pestis și care cauzează înfricoșătoarea boală.
În ultimele câteva sute de ani, au existat trei pandemii de ciumă cu rate ridicate de mortalitate. A lipsit din Europa de aproape 80 de ani, dar continuă să afecteze țări din America, Africa și Asia.
Rusia are o situație specială, din cauză că încă deține zone endemice active în Siberia și în apropierea granițelor cu Mongolia și Kazahstan, fiind raportate cazuri izolate în 2014, 2016 și 2020, până la incidentul din octombrie 2026.
Ultima epidemie de ciumă din România, acum 200 de ani
În România, nu au mai fost înregistrate cazuri de ciumă (pestă) de aproape două secole.
Una dintre primele mențiuni documentare ale prezenței bolii în spațiul românesc este din 1443, în Moldova, apoi în 1476, atît în Moldova, cât și în Țara Românească.
Boala s-a declanșat în rândul armatei otomane condusă de Mahomed al II-lea Cuceritorul, care pornise campania de pedepsire a „infidelului” voievod Ștefan cel Mare.
Citește și: Cine a fost domnitorul care a fugit cu toată vistieria țării? A murit la 90 de ani
Ulterior, timp de câteva sute de ani, sunt înregistrate epidemii de ciumă în toate Țările Române de câteva ori pe secol, necruțându-i nici pe cei din clasa conducătoare a principatelor.
În 1603, chiar Doamna Stanca, văduva lui Mihai Viteazul, a murit din cauza ciumei.
Apoi, în 1719, însuși domnitorul Ioan Mavrocordat e răpus de cumplita boală, o soartă similară având și Nicolae Mavrocordat, în 1730, dar și Scarlat Ghica, în 1766.
Ultimul focar major și ultimele cazuri documentate pe teritoriul țării noastre au avut loc în timpul epidemiei din anii 1828–1830, conform insp.gov.ro.
Dar evenimentele s-au petrecut la puțini ani după cea mai cunoscută și mortală epidemie de ciumă din Țările Române, intrată în istorie drept „Ciuma lui Caragea”, din 1813–1814.
Molima a lovit chiar în primul an de domnie în Țara Românească al fanariotului Ioan Gheorghe Caragea, cunoscut și drept Caragea Vodă.
Acesta a preluat tronul în august 1812, firește, cu binecuvântarea Înaltei Porți, dar a ajuns în București de la Constantinopol, abia spre finalul lui decembrie, însoțit de o întreaga suită de otomani.
Era chiar perioada în care ciuma făcea deja ravagii în fosta capitală a Imperiului Bizantin și se pare că ea a fost adusă pe meleagurile noastre chiar de unii dintre însoțitorii noului domn.
Așa se face că primele cazuri de ciumă au fost semnalate printre aceștia, chiar în prima noapte petrecută în București a noului domn.
Cazurile izolate s-au multiplicat rapid, ajungându-se la epidemie teribilă care a decimat populația Capitalei, dar și a Țării Românești, în general.
Aproape o treime din populația Capitalei, răpusă de ciuma din 1813-1814
Renumitul bacteriolog Victor Babeș afirma în lucrarea „Șapte conferinte publice”, apărută în 1900, că epidemia de ciumă a făcut atunci peste 30.000 de victime doar în București, la o populație de 80.000 de locuitori.
La nivelul principatuluji, decesele s-au cifrat între 70.000 și chiar 130.000, cu un ritm ce a atins și 300 de morți pe zi în Capitală.
„Molima se întinde cu repeziciune, casă după casă este prinsă, Bucureștiul este pustiit, iar fugarii cari aveau ciuma intrată în hainele lor, duc năprăznicia și țăranilor de la țară”, scria I. Weinberg, în „Bucureștii și vremurile de odinioară”, potrivit upit.ro.
Domnitorul cu familia s-au mutat din oraș la adăpostul zidurilor Mănăstirii Cotroceni - aflată în plină pădure la acea vreme, în afara hotarelor Capitalei - și unde aerul era mult mai curat, fără miasmele date de mulțimea de morți.
Citește și: Cine a fost Domnița Ralu, prințesa din filmele cu haiduci? A făcut primul teatru din Țările Române
Epidemia a luat sfârșit abia în primăvara lui 1814, la fel de brusc cum apăruse, lăsând în urmă o Capitală golită de oameni.
Dar cea mai cumplită lovitură dată de ciumă continentului nostru a fost, fără îndoială, „Moartea Neagră”, o pandemie de ciumă care a devastat Europa medievală între 1347 și 1352.
Se estimează că Moartea Neagră a ucis între 25 și 30 de milioane de oameni, potrivit worldhistory.org.
Boala își avea originea în Asia Centrală și a fost adusă în Crimeea de războinici și negustori mongoli.
Ciuma a ajuns apoi în Europa prin Italia, posibil transportată de șobolani sau de paraziți umani aflați la bordul corăbiilor comerciale genoveze care navigau dinspre Marea Neagră.
Se estimează că între o treime și jumătate din populația Europei occidentale a fost răpusă de boală, dar nu există documente care să ateste prezența molimei și în noile state medievale românești, abia întemeiate.
Pe de altă parte, cercetările istorice și epidemiologice consideră ultimul focar cunoscut de ciumă din Europa ce din Taranto, Italia, din 1945, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a soldat cu aproximativ 30 de cazuri și 15 decese.
Citește și: „Moartea Neagră” nu a dispărut. Primele simptome ale ciumei și cât de periculoasă mai este boala astăzi
Unele lucrări menționează cazuri în Corsica și Italia în 1945, iar ultimele cazuri europene raportate au fost la Kaliningrad, enclava sovietică de la Marea Baltică, în 1947.
Dar cum situația din Rusia, inclusiv în perioada URSS, e mereu învăluită în secretomanie, nu se cunoaște exact numărul de cazuri apărute aici în ultimele decenii, dincolo de cele declarate când și când, după cum am menționat la începutul articolului.
