Cel mai bun dintre domnitorii Moldovei nu poate rivaliza, firește, cu măreția unui Ștefan cel Mare sau domnia înțeleaptă a lui Alexandru cel Bun. În plus, sonoritatea numelui său ne pare străină, deși era dintr-o familie veche de boieri pământeni.
Iar viața i s-a sfârșit precum a unui martir, la curtea sultanului, cu 81 de ani înainte de execuția lui Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai acestuia.
Cine a fost cel mai bun dintre domnitorii Moldovei dintre cei puțin cunoscuți? A murit ca un martir
Miron Barnovschi s-a născut în 1590, la Toporăuți, în regiunea Cernăuți, de pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Nu era odraslă de domnitor, deși tatăl său, Dumitru Barnovschi, a fost un mare boier.
Mare postelnic, mai exact - adică persoana cea mai apropiată voievodului, cel care se ocupa de iatacul acestuia și, mai târziu, îi organiza audiențele.
Scobora dintr-un neam pământean aprig și curajos, dornici de libertate, unchiul sau, Onufrie, numărându-se printre oștenii lui Ștefan cel Mare.
Citește și: Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare contra Ungariei. Adversar, fiul lui Iancu de Hunedoara
Mama lui Miron Barnovschi era nepoată de soră a domnitorilor Ieremia și Simion Movilă și a Mitropolitului Moldovei, Gheorghe Movilă (Moghilă).
Această înrudire i-a facilitat lui Miron accesul la tronul țării. De altfel, după preluarea domniei, el se va intitula „Io Miron Barnovschie Moghilă voevod”, conform basilica.ro.
De menționat că prin căsătoria, în 1541, a domniței Maria, fiica domnitorului Petru Rareș, cu boierul Ion Movilă, familia Movileștilor se înrudea și cu vechea dinastie a Mușatinilor, în care se născuse marele voievod Ștefan.
Iar prin căsătoriile fiicelor domnitorului Ieremia Movilă cu mari nobili din Polonia, Movileștii se înrudeau și cu principii Europei.
În privința sonorității poate mai ciudate a numelui, Barnovschi, trebuie spus că acesta îi provenea de la moșia sa din ținutul Iașilor, Bârnova.
Totuși, probabil că el nu vă spune mare lucru, deși ar trebui să fie un sfânt celebrat al Bisericii Ortodoxe Române. O să vedem mai jos și de ce.
Biserica Barnovschi din Iaşi, unde a fost găsit mormântul ce se presupune a fi al fostului domn al Moldovei - Foto: doxologia.ro
Până să ajungă pe tronul țării Moldovei, Miron Barnovschi a deținut mai multe dregătorii (funcții administrative).
Cunoscând limbile turcă și polonă, a fost implicat ca negociator („făcător de pace”) la tratativele care au urmat Războiului (turco-polon) de la Hotin (1621).
Barnovschi a avut două domnii în Moldova, prima între 1626 - 1629, iar cea de-a doua, foarte scurtă, aprilie - iulie 1633.
Domnitorul Moldovei a fost executat în fața sultanului, la Constantinopol
A fost ales domn de marii boieri ai Moldovei, în ianuarie 1626, după moartea lui Radu Mihnea.
A contat mult și faptul că, deși avea aproape 36 de ani, era „fără coconi”, adică fără fii, deci nu prezenta primejdia stabilirii unei domnii ereditare, marea temere a boierimii.
Citește și: Care a fost cea mai mare bătălie a românilor contra Imperiului Otoman? Victoria ce a rescris istoria
Din scaunul domnesc, Miron Barnovschi a promovat o serie de măsuri favorabile în parte boierimii mici, curtenilor, dar și țăranilor.
În timpul său, Iaşul a devenit capitala Moldovei, în sensul deplin al cuvântului. A fost primul domnitor care a adus țării o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria.
Tot în perioada sa a fost redactat şi adoptat primul cod de legi, în sens de Constituţie. De asemenea, au fost date legi cu privire la scăderea dărilor, starea breslelor şi a meseriaşilor, dar şi alte reforme cu caracter juridic.
În politica externă, Miron Barnovschi s-a orientat spre Polonia, de care-l apropiau și legăturile de familie.
În septembrie 1626 s-a căsătorit cu fiica castelanului de Cameniţa, o zonă din Ucraina de azi, ce aparținea pe atunci regatului polonez, dobândind moșii întinse acolo.
El a acordat privilegii speciale negustorilor poloni, care au fost chemați la iarmaroacele din Moldova și ținea la curent Coroana poloneză cu toate mișcările turcilor și tătarilor.
Citește și: Bătălia care a oprit Ungaria să ocupe Țara Românească. Unde a avut loc lupta de la Posada, de fapt?
Barnovschi a fost și ctitorul mai multor lăcaşe religioase. El este amintit ca fiind un om care iubea rugăciunea, în multe nopți domnitorul fiind văzut îngenunchiat în fața sfintelor icoane.
A ctitorit Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi – care astăzi îi poartă numele - Mănăstirea Bârnova, Mănăstirea Hangu de pe Valea Bistriţei, a finalizat construirea Mănăstirii Dragomirna şi a contribuit la construcţia bisericii Stavropighiei din Lvov, potrivit doxologia.ro.
Dar presiunea financiară otomană era tot mai apăsată, astfel că, în 1629, într-o mișcare surprinzătoare, dar plină de înțelepciune, Barnovschi a renunțat de bunăvoie la tron, lucru destul de neobișnuit pentru voievozii noștri.
A refuzat să se convertească la islam
Pretxtul a fost refuzul creșterii tributului cu 40 de pungi. Departe de a privi plecarea din scaunul domnesc ca pe o înfrângere, fostul domn o considera doar o încercare.
„A venit vremea cercetării sufletului și apropierii de pâinea smeririi. De aceea, să primim cele dăruite de Hristos”, spunea el.
S-a retras la moșia din Ustia, lângă Nistru, în Polonia, pe atunci, de unde urmărește atent la evoluția evenimentelor de dincolo de granița, așteaptă, să fie, „cu ajutorul Preaputernicului Dumnezeu, ce a fost și mai mult de atât”, scrie raftulcuidei.ro.
Iar patru ani mai târziu, a primit cu responsabilitate rugămințile marilor boieri, care l-au rechemat pe tronul țării, după o serie de conducători nevolnici.
În ciuda riscurilor evidente într-o epocă sângeroasă și instabilă, în care domnitorii principatelor nu știau dacă apucă și următorul răsărit ori apus, a acceptat să-și asume din nou sarcina grea a domniei.
Și cum nu-i plăcea să se afle în situații neclare, Barnovschi a hotărât să meargă personal la Constantinopol, pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi. O decizie curajoasă, dar care avea să-i aducă sfârșitul.
Citește și: Care a fost soarta reală a fiului lui Mihai Viteazul? A fost „omorât” în film de Sergiu Nicolaescu
Drumul a început la 3 mai 1633 şi a durat până la 20 iunie. Deşi a fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu i-a pus la cale pieirea, Barnovschi şi-a continuat netulburat drumul spre Istanbul.
Dar avertismentul lui Matei Basarab s-a dovedit cât se poate de real. Abia ajuns în capitala Imperiului Otoman, Barnovschi a fost arestat - acuzat de fapte inore sau inventate - și ținut câteva zile în temnița Edikule („Șapte turnuri”), timp în care și-a scris testamentul.
Într-o zi de sâmbătă, la 21 iunie/2 iulie 1633, Miron Barnovschi a fost executat prin decapitare, după a refuzat ca, în faţa sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de ortodoxie şi să treacă la islam pentru a-și salva viața.
Avea doar 43 de ani, iar martiriul lui s-a petrecut cu 81 de ani înaintea celui mult mai cunoscut, al Brâncovenilor.
Ca un semn divin, legenda spune că execuția sa a fost însoțită de un cutremur puternic care s-a resimțit și în Moldova.
Fresca cu portretul său din mănăstirea Bârnova s-a fisurat chiar în ceasul decapitării ctitorului, așa încât, conform mărturiei cronicarului, „turcii și-au zis: nevinovat au fost acest om”.
Pedeapsa a continuat și după moarte, ultima dorință fiindu-i refuzată. Domnitorul ar fi vrut ca trupul să-i fie îngropat la Mănăstirea Dragomirna, dar a fost înmormântat, pentru început, în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol.
Ulterior, tocmai Vasile Lupu, care a ajuns domn al Moldovei în 1634, dorind probabil să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, dar și impresionat de soarta și atitudinea lui Barnovschi, i-a adus osemintele în ţară.
Dar, vreme de secole, locul mormântului său a rămas necunoscut. Cu toate acestea, săpăturile arheologice făcute în 1996 la Biserica Barnovschi cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, a scos la iveală, din pardoseala bisericii, un mormânt considerat a-i aparţine fostului domnitor al Moldovei.
81 de ani mai târziu, în 1714, Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, îi împărtășea cruntul sfârșit, alături de cei patru fii ai săi și de colaboratorul cel mai propiat, Ianache Văcărescu.
Dar dacă, între timp, Brâncoveanu și ceilalți martiri au ajuns - pe bună dreptate de altfel - în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe Române, pe Miron Barnovschi l-au acoperit doar o lespede rece de mormânt și uitarea.
