Fructele iubite de regi care te ajută să adormi mai repede și profund. Ce să mănânci înainte de culcare. Fructele consumate regulat pot îmbunătăți somnul la fel de mult ca suplimentele populare. Experții recomandă kiwi și cireșe.

Teriacul, medicamentul miraculos folosit timp de 2.000 de ani, a fost unul dintre cele mai complicate, scumpe, dar și râvnite produse farmaceutice din istorie. Se credea că poate trata aproape orice afecțiune, inclusiv ciuma. A fost utilizat și în România încă de acum 500 de ani.
Cristian Ghinea, copreşedinte al delegaţiei Alianţei 2020 USR - PLUS în Parlamentul European, a fost ales marţi vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), informează alianţa prin intermediul unui comunicat.
Procese, condamnări, întârzieri uriașe în construcția de autostrăzi, contracte reziliate: toate au avut în prim plan companii românești de construcții și șefi din Ministerul Transporturilor.