Cum a jefuit Tudorel mormântul academic al maestrului său

DE Sorin Semeniuc | Actualizat: 07.12.2018 - 08:03

Cariera universitară a actualului ministru al Justiției are la temelie însușirea unui volum al unui profesor decedat.

SHARE

Despre afaceriștii de succes se spune că pot fi întrebați orice, mai puțin cum au făcut primul milion de dolari. Cum au realizat, așadar, cel mai greu lucru pentru un antreprenor: obținerea capitalului care să rostogolească afacerea spre profit. 

În cazul lui Tudorel Toader - profesor universitar doctor în Drept, fost decan, rector auto-suspendat al Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, fost judecător al Curții Constituționale și actual ministru al Justiției – întrebarea pe care acesta nu vrea să o audă este cum a „făcut“ prima carte, cea care a stat la baza carierei sale universitare și, ulterior, a celei publice de demnitar.

Acum câteva luni, Newsweek România atrăgea atenția că Toader și-a „epurat“ mentorul de pe coperta unui manual universitar. „Unul dintre manua­lele pe care, în propriul CV, Tudorel Toader mărturisește că l-a redactat în colaborare este «Drept penal român. Partea specială». Cea dintâi ediție a apărut în anul 1994. Alături de Toader, pe copertă se regăsește și numele lui Octavian Loghin. (...) La câțiva ani, numele lui Octavian Loghin dispare de pe manual, iar autor rămâne doar Toader. Specialiștii spun că cele două manuale diferă destul de puțin (...). Acest aspect nu i-ar fi dat dreptul să scoată complet numele celuilalt autor, decedat“, scria senior-editorul Newsweek România Petre Bădică.

Acum, putem demonstra fără dubiu și cu probe clare că, de fapt, contribuția lui Tudorel Toader la acel volum este de doar 11%. Atât. Dar, cu doar puțin mai mult de o zecime dintr-un volum de sute de pagini, actualul ministru a ajuns conferențiar universitar și, ulterior, profesor. Iar universitarii din România și din străinătate consultați de Newsweek România o spun fără ocolișuri: la mijloc este o fraudă academică și etică.

În ciuda unei discuții lungi față în față cu reporterul Newsweek România, Tudorel Toader a refuzat să dea explicații, invocând comploturi politice. Dar s-a lăudat cu prezența la olimpiade naționale de Economie politică înainte de 1980, în compensație. 

Citește dosarul integral „Cum să furi de la un mort”

Profesorul a murit, trăiască asistentul!

Toader a beneficiat opt ani de opera profesorului

Acuze directe de furt de la profesorul decedat

Toader, conferențiar pe baza cărții la care s-a „lipit“

Ministrul Justiției a picat examenul de admitere la Drept

Cum să îl asculți degeaba 45 de minute pe Tudorel

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.