Povestea tânărului din Iași care a parcurs 9.000 km pe bicicletă, în Europa. „Am dormit doar afară”

Mircea Arămescu este un tânăr de 21 de ani din Iași, student în Suedia, la Universitatea din Lund. Vara aceasta, el a parcurs peste 9.000 de kilometri pe bicicletă, din cel mai nordic punct al Europei până în cel mai sudic.

Mai mult decât atât, Mircea a devenit cel mai tânăr finalist al traseului „European Divide Trail”, o rețea impresionantă de rute care traversează continentul nostru de la un capăt la altul.

Călătoria sa a avut și o componentă umanitară: și-a propus să strângă câte un euro pentru fiecare kilometru pedalat – un total de 9.000 de euro – fonduri destinate Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați. Deși obiectivul financiar nu a fost atins în întregime, tânărul din Iași a reușit să colecteze 2.140 de euro.

Mircea Arămescu a povestit pentru Newsweek România cum s-a desfășurat aventura sa, ce pericole a întâmpinat, cine l-a susținut, dar și cum l-a schimbat această călătorie.

Newsweek România: Ce anume te-a făcut să te gândești la un proiect atât de ambițios? Ai mai fost în astfel de călătorii?

Mircea Arămescu: „Lucrul care m-a făcut să mă gândesc la proiectul acesta a fost un videoclip pe care l-am văzut pe YouTube, vara trecută. În 2024, am încercat să merg cu bicicleta de la Iași până la Belgrad, dar am reușit să parcurg doar 650 de kilometri pe bicicletă din cei aproximativ 1.000. 

Când mă pregăteam pentru excursia aceea, prima de acel tip de până atunci, am descoperit videoclipul lui Angus Young, cel mai rapid finalist al rutei European Divide Trail. De atunci, am visat să finalizez și eu această rută.

Am început oficial traseul pe 5 iunie, la doar câteva zile după ce am încheiat primul an la universitate în Suedia, și am finalizat ruta pe care mi-am propus-o pe 18 septembrie, după care m-am întors direct în Suedia pentru al doilea an universitar”, a declarat Mircea Arămescu, pentru Newsweek România.

Citește și: Încercările românului ce a cucerit un vârf de 7500m în China: M-au căutat de materiale de propagandă

Cum s-a desfășurat călătoria ta. Unde te-ai cazat? Ai avut nevoie de ajutorul localnicilor?

„Deși o zi normală era de tipul «trezit, pedalat, mâncat, culcat», bineînțeles, cu destule pauze, am avut suficient timp să mă pot bucura de locurile prin care am trecut și să pot face poze și filmulețe pentru amintiri.

Un lucru interesant (de care pot spune că sunt mândru), este că de pe 13 iunie până pe 18 septembrie am dormit doar în cort sau pe bănci.

Exceptând cele câteva ore dormite pe feribotul pe care l-am luat ca să ajung din Suedia în Danemarca și niște momente în care am ațipit într-o cafenea și într-un magazin, am dormit doar afară.

Planul inițial fusese să-mi iau câte o cazare din când în când, dar am renunțat la ideea asta. Ca să pot face câte un duș și să-mi pot spăla hainele și sacul de dormit, mă opream la campinguri sau foloseam spălătorii self-service. 

Am avut norocul să întâlnesc oameni buni pe unde am trecut. Ultima noapte în care am dormit într-o casă a fost în Mehamn, în Norvegia, unde m-au găzduit doi domni din Republica Moldova pe care i-am întâlnit acolo din întâmplare și cărora le sunt recunoscător.

Alte persoane m-au ajutat cu apă, mâncare, lucruri pentru bicicletă și altele. Fără ajutorul oamenilor pe care i-am întâlnit pe parcurs, mi-ar fi fost mult mai greu în aventura asta și mi-aș fi ratat chiar și zborurile de la început și final”, ne-a spus Mircea Arămescu.

Citește și: Cum vede România un tânăr doctorand la Universitatea Stanford: Sigur, nu e totul lapte și miere

Foto: arhivă personală Mircea Arămescu

Cum te-ai pregătit pentru plecare și cum ai ales traseul?

„Călătoria mea a fost specială, pentru că am extins ruta oficială a traseului «European Divide Trail». Acesta începe în Grense Jakobselv, în Norvegia, și se termină în Cabo de São Vicente, în Portugalia, dar eu am adăugat două extensii, în nord și în sud, pentru a începe din peninsula Knivskjellodden de lângă Capul Nord și pentru a finaliza traseul în Punta de Tarifa, în Spania.

M-am gândit că aș putea încerca să fiu cea mai tânără persoană care să meargă cu bicicleta din cel mai nordic până în cel mai sudic punct al Europei, dar mi-am dat seama pe parcurs că nu pot verifica lucrul acesta. În schimb, am devenit cel mai tânăr finalist al rutei oficiale «European Divide Trail», întrecând recordul cu mai bine de un an.

Pregătirea a constat în principal în a petrece multe ore uitându-mă pe harta traseului pentru a vedea pe unde voi trece, de unde mă voi putea reaproviziona cu mâncare și apă și unde mă voi opri orientativ. 

Bineînțeles, mi-am pregătit și inventarul pentru a încerca pe cât posibil să am la mine tot ce îmi trebuie și am contactat potențiali sponsori. 

Fizic nu am avut vreun antrenament special. M-am bazat pe cele aproape 3 luni de mers la sală și din fericire a fost suficient, iar corpul mi s-a adaptat pe parcursul drumului”, a declarat Mircea Arămescu.

Citește și: Ce înseamnă să fii student român la Oxford. Cercetătorul Ștefan Dascălu: ”E o mare responsabilitate”

Mircea Arămescu, la finalul călătoriei, în Punta de Tarifa - Foto: arhivă personală Mircea Arămescu

Care a fost cel mai frumos moment din aventura ta? Dar cel mai neplăcut? Ți-a fost frică vreodată?

„Au fost multe momente frumoase, dar cel mai bine m-am simțit în Franța și în Spania. Peisajele de acolo au fost superbe, în special datorită munților.

Franța mi-a plăcut mult și datorită faptului că erau foarte multe văcuțe simpatice acolo. În mod similar, au fost și multe momente neplăcute, de la a traversa mlaștini până la a-mi împinge bicicleta prin urzici și tufe de zmeură și mure.

Surprinzător, nu prea mi-a fost frică în Scandinavia, în schimb am început să mă tem de porci mistreți în Germania și aceasta a rămas o frică constantă până am ajuns aproape de coastă în Portugalia și Spania. Am văzut câțiva de aproape, prea aproape pentru a mă simți în siguranță”, a declarat Mircea Arămescu.

Care locuri din Europa te-au surprins?

„Cred că aș putea numi măcar un loc din fiecare țară. Printre locurile și lucrurile cele mai frumoase pe care le-am văzut se numără fiordurile din Norvegia, lacurile din Finlanda, lanurile aurii din Danemarca și munții din Catalunia și Castilla-La Mancha”, a spus Mircea Arămescu.

Care țară are cea mai bună infrastructură pentru bicicliști?

„Din punctul acesta de vedere s-a remarcat Danemarca. Traseele pentru bicicliști erau ori pavate, ori cu pietriș bun, și m-am simțit în siguranță”, a spus Mircea Arămescu.

Ai vrut vreodată să renunți?

„Da, am avut 2-3 momente în care m-am gândit serios să renunț, în Germania și în Spania. În Germania am avut probleme cu bicicleta și camera mi s-a stricat din cauza ploii. 

Am simțit că, deși depun efort, tot rămân în urmă și mă îndepărtez de ținta pe care o aveam, anume de a termina traseul pe 1 septembrie. În Spania mi-am pierdut camera GoPro împreună cu toate înregistrările și pozele de pe ea și am petrecut câteva ore încercând să o găsesc, dar fără succes. 

Având atâtea amintiri adunate acolo și pierzându-le, m-am demoralizat și o parte din mine ar fi vrut să rămână acolo și să o caute până aș fi găsit-o. 

Din fericire am continuat ruta chiar în ciuda momentelor grele. M-am bucurat de susținere în special din partea părinților și a familiei. De multe ori când aveam de urcat dealuri, de exemplu, îi sunam pe ai mei ca să mă țină de vorbă pentru a simți că trece timpul mai rapid”, ne-a mai spus Mircea Arămescu. 

Foto: arhivă personală Mircea Arămescu

Ce ți-a spus familia? Cine te-a susținut financiar?

„Le-am prezentat alor mei ideea abia în martie. Am ținut acest vis secret, doar câțiva oameni au știut. În momentul în care le-am spus părinților, aveam deja mai bine de 30 de ore investite în pregătire. Am vrut să fiu convingător și să le arăt că sunt serios legat de a începe acest plan și de a-l duce la bun sfârșit. 

Nu le-am spus amândurora în același timp, ci i-am luat separat. Lui tata i-a plăcut ideea din start și nu s-a împotrivit în niciun fel, și cred că a ajutat faptul că i-am putut arăta un plan concret când i-am vorbit despre ideea mea.

Mama s-a îngrijorat un pic când i-am povestit, dar am știut că nu e pentru că nu m-ar susține, ci pentru că vrea să fiu sănătos și în siguranță. Momentul acela a trecut rapid și mi-a fost și ea alături cu toată inima de la început până la final.

Datorită părinților mei am putut face această călătorie. Ei au fost cei care m-au susținut financiar pentru tot ce am avut nevoie, de la mâncare până la o nouă bicicletă când nu am mai putut continua pe cea cu care începusem drumul, și fără acest ajutor din partea lor știu că nu aș fi putut transforma visul meu în realitate.

Desigur, am avut și sponsori cărora le sunt recunoscător.  Am fost ajutat cu haine, mâncare și alte tipuri de echipament care mi-au fost de folos”, a mai declarat Mircea Arămescu.

Foto: arhivă personală Mircea Arămescu

Ai susținut o cauză umanitară, cum de ai ales acest lucru?

„Au fost mai multe motive pentru care am ales UNHCR, Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați, drept cauză. Cele principale au fost faptul că mi-am dorit să obțin ajutorul unor sponsori pentru proiectul meu și m-am gândit că voi avea o șansă mai bună dacă fac ceva caritabil.

Raționamentul meu a fost că dacă ajut pe cineva, altcineva ar fi mai înclinat să mă ajute pe mine. De asemenea, fiind o agenție de încredere, UNHCR-ul mi-ar fi oferit și mie mai multă credibilitate în fața sponsorilor și ar fi confirmat că sunt o persoană reală.

Nefiind cunoscut și neavând un portofoliu de reușite sportive recunoscute în momentul în care am început să-mi fac planul, am vrut să încerc să demonstrez că exist cu adevărat. UNHCR a fost o cauză cunoscută pentru care familia mea donase în trecut, așa că a fost o alegere ușoară.

Ținta pe care mi-am propus-o pentru donații a fost de 1 euro/km pedalat. Având peste 9.000 km pe traseu, am țintit, deci, spre 9.000 de euro, sumă pe care am promis să o trimit integral către cauză.

A fost probabil un număr prea ambițios, dar mă bucur că s-au strâns, totuși, 2.139 euro cu ajutorul tuturor celor care au făcut o donație, oricât de mică sau de mare”, a spus Mircea Arămescu.

Foto: arhivă personală Mircea Arămescu

Cum crezi că te-a schimbat această călătorie?

„Probabil cel mai important lucru care a evoluat pe parcursul aventurii a fost tăria mea mentală. Trecând peste obstacolele pe care le-am întâmpinat, atitudinea de tipul «pot să o fac» a devenit mai puternică. 

După un timp pe traseu, am început să am un fel de siguranță interioară că orice s-ar întâmpla, pot trece peste, pot rezolva și pot continua, iar acest lucru mi-a dat încredere. 

Apetitul pentru aventuri nu mi s-a diminuat. Din contră, deja mă gândesc la lucrurile pe care le voi face anul viitor și voi începe în curând să le planific”, a conchis Mircea Arămescu.