Guvernul Statelor Unite a încheiat luni un contract în valoare de 628 de milioane de dolari cu compania farmaceutică Emergent BioSolutions, pentru creşterea capacităţii de producţie a unui posibil vaccin destinat COVID-19, transmite Reuters.
Guvernul Statelor Unite a încheiat luni un contract în valoare de 628 de milioane de dolari cu compania farmaceutică Emergent BioSolutions, pentru creşterea capacităţii de producţie a unui posibil vaccin destinat COVID-19, transmite Reuters.
Preşedintele Donald Trump a anunţat desfăşurarea a mii de soldaţi înarmaţi şi de forţe de poliţie la Washington. Trump a declarat că revoltele din ziua precedentă care au avut loc în capitala federală au fost o "ruşine", relatează AFP.
Un celebru doctor italian, specializat în terapie intensivă, a afirmat că boala Covid-19 a dispărut din Italia și că a venit timpul să se înceteze cu "terorizarea" inutilă a italienilor, provocând o polemică aprinsă cu autoritățile și alți specialiști, scrie AFP.
Grecia a făcut luni un nou pas spre normalitate după criza coronavirusului prin redeschiderea hotelurilor ce operează tot anul – urmate de celelalte de la 15 iunie – şi de reluarea cursurilor preşcolare, primare şi cele speciale, relatează EFE.
Mii de persoane au defilat duminică la Montreal pentru a denunţa rasismul şi violenţele poliţiei, o manifestaţie care a degenerat în cursul serii în înfruntări cu poliţia şi jafuri în centrul oraşului, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton a denunţat tăcerea "celor mai mari staruri" ale Formulei 1, "dominată de albi", după moartea lui George Floyd în Statele Unite, care a declanşat ample manifestaţii care au degenerat în conflicte, relatează AFP.
În capitala Statelor Unite, Washington, a fost decretată duminică stare de asediu după noi manifestaţii în apropiere de Casa Albă, în contextul în care revoltele generate de moartea lui George Floyd s-au extins în mai multe state americane.
Italia a raportat duminică 75 de noi decese din cauza epidemiei de COVID-19, în scădere faţă de bilanţul din ajun când au fost consemnaţi 111 morţi, a anunţat Agenţia de protecţie civilă, indicând că pe un trend descendent sunt şi contaminările cu noul coronavirus.