Nava-şcoală „Mircea” revine acasă după 5 luni. Velierul a ajuns până în SUA. A parcurs 14.000 de mile marine
Nava-şcoală ”Mircea” se întoarce în Portul Militar Constanţa, săptămâna viitoare, după un marş exeutat până în Statele Unite ale Americii. Velierul a parcurs timp de cinci luni 14.000 de mile marine şi a făcut escale în 15 porturi.
„Nava-şcoală «Mircea» va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanţa, după cel de-al patrulea marş transatlantic executat până în Statele Unite ale Americii, având la bord studenţii militari din anul al II-lea de la Academia Navală «Mircea cel Bătrân» şi 19 studenţi străini de la academii navale din zece ţări partenere”, au transmis, vineri, reprezentanţii Forţelor Navale Române.
Citește și: Povestea „străbunicii” bricului Mircea. A fost prima navă care a navigat sub pavilion național
Nava-şcoală „Mircea” revine acasă după 5 luni. Velierul a ajuns până în SUA. A parcurs 14.000 de mile marine
Ei au precizat că timp de cinci luni, velierul a participat la o serie de activităţi de instruire pe mare şi de reprezentare în porturile de escală.
”De asemenea, nava simbol a şcolii româneşti de marină a participat şi la ceremoniile organizate cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independenţă a Statelor Unite ale Americii”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, în cele peste 150 de zile de marş, nava a parcurs aproximativ 14.000 de mile marine şi a executat escale în 15 porturi din Italia, Spania, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Puerto Rico, Canada, Tunisia, Grecia şi Turcia.
Nava-şcoală „Mircea” a plecat din portul Constanţa la data de 16 aprilie, conform News.ro.