Sportivul român este dat ca exemplu de integrare a unui migrant în societatea canadiană. Fostul boxer româno-canadian Lucian Bute a fost campion mondial IBF.
Sportivul român este dat ca exemplu de integrare a unui migrant în societatea canadiană. Fostul boxer româno-canadian Lucian Bute a fost campion mondial IBF.
Sistemul Pegasus spiona utilizatorul telefonului și permitea activarea aparatului de la distanță pentru a înregistra sunete sau imagini.
Landul Brandenburg din estul Germaniei se aşteaptă ca mii de migranţi ilegali să treacă graniţa dinspre Polonia pe parcursul săptămânilor următoare, venind din Belarus, transmite dpa.
SUA "au în mod categoric capacităţile" necesare pentru a apăra Taiwanul în faţa Chinei, dacă va fi necesar, a declarat miercuri şeful statului major american, Mark Milley, informează AFP.
Testele cu racheta hipersonică rusească Zircon sunt aproape de final şi livrările acestei rachete pentru forţele navale ruseşti vor începe anul viitor, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.
Cea de-a 451-a ediţie a Târgului de Crăciun de la Strasbourg se va desfăşura ''sub o securitate foarte strictă, cu mijloace considerabile'', într-un context sanitar local marcat şi de o recrudescenţă a infecţiei cu SARS-CoV-2, au anunţat organizatorii, informează AFP.
În urma uciderii lui George Floyd de către un polițist alb, activiștii Black Lives Matter au cerut desființarea Poliției din Minneapolis.
Kristen Stewart, care a dezvăluit că este bisexuală acum patru ani, a anunţat marţi că s-a logodit cu partenera sa de viaţă, scenarista şi actriţa Dylan Meyer.