Germania se aşteaptă ca mii de migranţi ilegali să treacă graniţa dinspre Belarus, via Polonia

DE Alexandru Pop | 03.11.2021 - 21:48
Germania se aşteaptă ca mii de migranţi ilegali să treacă graniţa dinspre Belarus, via Polonia/FOTO: berlin.de

Landul Brandenburg din estul Germaniei se aşteaptă ca mii de migranţi ilegali să treacă graniţa dinspre Polonia pe parcursul săptămânilor următoare, venind din Belarus, transmite dpa.

SHARE

Ministrul de interne din Brandenburg, Michael Stuebgen, a afirmat miercuri în parlamentul din Potsdam că migranţii care au ajuns în Letonia, Lituania şi Polonia vor încerca probabil să-şi continue călătoria către Germania.

"Trebuie să presupunem că majoritatea acestor oameni vor veni în Germania în următoarele luni", a spus el.

Citește și: Tatăl natural al fetiței de 4 ani ucise la Arad: Vreau să vin în România să-mi iau băiețelul

Migranţii continuă să vină în Belarus cu intenţia de a intra în Uniunea Europeană, a adăugat acesta, menţionând că nu poate da cifre exacte.

Liderul sindicatului poliţiei germane GdP Andreas Rosskopf a indicat la Berlin că nu sunt prevăzute controale suplimentare la graniţe. "Situaţia migraţiei este cu siguranţă serioasă în prezent, dar este mult mai departe de situaţia pe care am văzut-o în timpul migraţiei masive din 2015", a spus acesta.

Având în vedere cele 120-180 de intrări ilegale pe zi de-a lungul întregii graniţe cu Polonia, nu se justifică o intervenţie asupra libertăţii de circulaţie în UE, a adăugat el.

Ministerul de Interne de la Berlin a precizat că Rosskopf şi ministrul de interne federal Horst Seehofer s-au consultat în această problemă şi sunt de acord.

Citește și: Taxa de 6.000 € pentru admiterea la medicină și cu nota 5, eliminată. După o investigație Newsweek

Poliţia federală germană, care este responsabilă cu frontierele externe ale ţării, a comunicat că a detectat 597 de intrări ilegale doar săptămâna trecută, majoritatea provenind din Irak, Siria, Iran şi Afganistan.

Guvernele din UE îl acuză pe liderul autoritar din Belarus Aleksandr Lukaşenko că încurajează deplasarea migranţilor spre blocul comunitar în răspuns la sancţiunile impuse guvernului său, potrivit Agerpres.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te