Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri un program ambiţios de construcţie a unor penitenciare, pentru a pune capăt valului de procese costisitoare intentate de deţinuţii care se plâng de supraaglomerare şi condiţii inumane.
Un român, în vârstă de 42 de ani, care lucrează la un hotel din Roma în care au stat doi turiști chinezi infectați cu coronavirus este și el suspect că ar fi infectat cu virusul, relatează Corriere della Sera.
Șeful Centrului de studii internaţionale de pe lângă Academia Diplomatică din Kiev, Andrii Veselovski, consideră că Rusia vrea să se folosească de exemplul Transnistriei pentru federalizarea Ucrainei, recurgând la metode de forţă.
Casa Albă i-a interzis lui John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, să publice în forma actuală cartea pe care el intenţionează să o scoată în viitorul apropiat, pentru că aceasta conţine informaţii confidenţiale, informează AFP.
În numele Conferinței Episcopale Italiene, arhiepiscopul Bruno Forte, al arhidiecezei de Chieti, a anunțat noua versiune a rugăciunii „Tatăl nostru”.