Parlamentul italian a aprobat miercuri prelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021.
Mai multe state europene se confruntă cu o criză în aprovizionarea cu antiviralul Remdesivir, stocurile lor fiind pe sfârşite în timp ce numărul noilor cazuri de COVID-19 crește.
Poliția Națională a Spaniei a lansat pe 23 septembrie un nou videoclip care vizează, pentru prima dată, consumatorul de prostituție, cu sloganul „Dacă ești client, plătești sclavia”.
Acţiunile Turciei şi Azerbaidjanului echivalează cu un 'atac terorist' împotriva Nagorno-Karabah, a declarat premierul armean Nikol Pashinyan într-un interviu pentru Sky News, în care a exprimat opinia că astfel se continuă genocidul armean, relatează Reuters.
Președintele SUA, Donald Trump, a aprobat declasificarea integrală a documentelor referitoare la presupusul ajutor pe care Rusia i l-ar fi acordat în alegerile prezidențiale din 2016.