Plagiatorii își pot păstra diplomele. În Slovacia, potrivit unei legi

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 06.11.2020 - 13:01
Capitala Slovaciei, Bratislava/FOTO: pixabay.com

Parlamentul Slovaciei a adoptat o lege potrivit căreia o persoană despre care s-a constatat că a plagiat părţi din diplomă îşi pierde titlurile academice – dar aceasta se va aplica numai cazurilor de înşelăciune începând cu anul viitor, notează vineri DPA, preluată de Agerpres.

SHARE
Oricine a plagiat până acum pentru a obţine diploma în Slovacia îşi poate păstra titlul academic, inclusiv politicienii.

Noua legislaţie vine după o serie de scandaluri de plagiat implicând politicieni în ultimele luni, printre care şeful conservator al guvernului Igor Matovic, preşedintele parlamentului, populistul de dreapta Boris Kollar, şi ministrul liberal al educaţiei Branislav Groehling.

Jurnalista Maria Benedikovicova a folosit comparaţii detaliate între texte în cotidianul Dennik N pentru a demonstra că părţi mari din tezele mai multor politicieni de frunte ai ţării au fost copiate fără a cita corect sursele.

Matovic a recunoscut în iulie că a plagiat în teza de doctorat şi a spus că a recurs la înşelăciune şi în alte lucrări în timpul studiilor.

Dezvăluirile – şi reacţiile politicienilor expuşi – au declanşat o furtună de indignare. Cu toate acestea, moţiunile de cenzură în parlament au fost toate respinse de coaliţia majoritară.

Ca răspuns la proiectul de lege, reprezentanţii studenţilor şi-au exprimat satisfacţia că pentru prima dată există posibilitatea de a retrage diplome dobândite pe nedrept.

Matovic şi ceilalţi politicieni de top ar trebui să dea un bun exemplu şi să renunţe voluntar la titlurile lor, au declarat aceştia, potrivit G4media.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te