Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Rafinăria din Arabia Saudită oprită nu este cea care livrează României
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, spune că rafinăria din Arabia Saudită care a fost oprită nu este cea care livrează carburanţi României.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că rafinăria din Arabia Saudită care a fost oprită nu este cea care livrează României.
Între timp, România şi-a diversificat sursele de aprovizionare şi aducem inclusiv motorină din Norvegia pentru a ne acoperi o parte din mix.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Rafinăria din Arabia Saudită oprită nu este cea care livrează României
"Nu suntem în riscul de a nu avea suficientă motorină şi benzină pe piaţa din România", a mai spus el.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost întrebat despre discuţiile privind un eventual salt la preţul combustibililor, în actualul context internaţional.
”Vreau să opresc speculaţiile astea, în contextul în care am mai avut o rundă de speculaţii anul trecut, în luna octombrie, pe fondul sancţiunilor împotriva Lukoil.
Când şi atunci, dacă ne amintim, erau titrate multe burtiere la televiziuni, 10 lei litru de benzină şi motorină în contextul crizei Lukoil.
Şi atunci am acţionat încă din timp, am discutat cu operatorii din piaţă, m-am asigurat că avem stocuri, am avut o discuţie foarte aplicată cu Consiliul Concurenţei, ANPC şi ANAF.
Le-am cerut ca în cazul în care există unii temerari din piaţă care vor dori să profite de acest context emoţional pentru a creşte artificial preţurile, să fie sancţionaţi.
Citeşte şi: VIDEO Incendiu uriaș la rafinăria Lukoil din Volgograd, Rusia după al nouălea atac cu drone ucrainene
Şi în acea perioadă am avut o stagnare a preţului la motorină şi benzină”, a spus Bogdan Ivan, la Digi24.
Ministrul a precizat că noi producem aproximativ dublu benzină, faţă de cât consumăm, ceea ce arată că jumătate din producţie o exportăm.
”În momentul de faţă o să putem să ne ţinem în continuare de producţie, fără să avem perturbaţii în piaţă.
Citeşte şi: Gazprom negociază cu MOL vânzarea rafinăriei NIS din Serbia. Ungurii vor să cumpere şi Lukoil România
În cazul motorinei producem aproximativ 50% din ceea ce consumăm pe teritoriul României, diferenţa venindu-ne din India, din Turcia, din Oman, din Arabia Saudită”, a mai spus el.
Ministrul a ţinut să menţioneze că circa 20% din import vine din Arabia Saudită. ”În această formulă, practic, noi avem sub o oarecare presiune, doar 10% din consumul intern al motorinei din România.
În acest context pot să vă spun că am discutat şi cu cei din terminalul lor, din Arabia Saudită, acea rafinărie care a fost oprită nu este cea care livrează României.
Diversificare
Rafinăria care livrează astăzi în România este în continuare pornită şi funcţionează la parametrii optimi în Arabia Saudită.
Între timp, noi ne-am diversificat sursele de aprovizionare şi aducem inclusiv motorină din Norvegia pentru a ne acoperi o parte din mixul din ţara noastră”, a explicat ministrul.
Potrivit ministrului, este evident că ne afectează acea creştere de 10-14% a preţului pe piaţa internaţională a petrolului, dar, în România, ponderea materiei prime, adică a petrolului brut în preţul final al litrului de motorină şi benzină reprezintă circa 25%.
"Suntem pregătiţi"
”Şi aşa suntem într-o perioadă foarte inflamată din punct de vedere politic şi social şi economic.
Ceea ce vreau să transmit foarte clar oamenilor de acasă este următorul lucru: suntem pregătiţi, atât cu ceea ce avem în stocurile operaţionale astăzi la operatorii economici din România.
Cu achiziţiile făcute în avans pentru următoarele luni, de ţiţei, pentru rafinările din România, cu o situaţie în care să ne ajungă toate stocurile timp de cel puţin 5-6 luni de zile.
Pe lângă situaţia de urgenţă în care noi astăzi suntem pregătiţi, cu depozitele în proporţie de 102%, pentru că avem deja toate depozitele full plus zone de rezerve pe zonă de transport, că nu suntem în riscul de a nu avea suficientă motorină şi benzină pe piaţa din România”, a subliniat Bogdan Ivan.
Ivan a mai spus că acel 10% în cotaţia internaţională car va putea să crească preţul, va avea un impact asupra României, dar vorbim de impact de până în 10 bani, 210 bani.
”Nu vorbim de creştere alarmante cu 2 lei în plus pentru a atinge preagul psihologic de 10 lei”, a afirmat el.