Incidentul, despre care încă nu este clar dacă a fost un atac deliberat, a avut loc la începutul paradei LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer) din oraşul Wilton Manors (Florida, sud-est), în apropiere de Fort Lauderdale. Şoferul furgonetei a fost arestat.
Vehiculul se aliniase cu carele alegorice participante la paradă, dar a accelerat şi a lovit mai multe persoane, a relatat Local 10 News.
Citește și: Doctor care s-a luptat s-o salveze pe Prințesa Diana: „Inima ei nu a mai vrut să bată”
Cel puţin doi bărbaţi au fost loviţi de vehicul, iar unul dintre ei a murit, a declarat pentru această sursă primarul din Fort Lauderdale, Dean Trantalis, care a participat la paradă.
Ținta ar fi fost maşina congresmanei democrate Debbie Wasserman Schultz
El a spus că duba a ţintit de fapt maşina congresmanei democrate Debbie Wasserman Schultz, care se afla într-o maşină decapotabilă, dar a ratat-o la limită.
''Este un atac terorist asupra comunităţii LGBT'', a declarat Trantalis. ''Exact asta este. Nu a fost chiar un accident. A fost deliberat, a fost premeditat şi a fost îndreptat împotriva unei anumite persoane. Din fericire, au ratat acea persoană, dar din păcate au lovit alte două persoane''.