Ministrul Mediului din Polonia susține că e pregătit pentru oprirea vânzărilor de petrol rusesc

DE Bianca Iosef | Actualizat: 29.12.2022 - 20:11
Ministrul Mediului din Polonia, Anna Moskwa- Foto: FACEBOOK

Polonia este pregătită pentru o interdicţie a vânzărilor de petrol impusă de Rusia acelor ţări care au implementat un plafon de preţ pentru ţiţeiului rusesc, a declarat joi Anna Moskwa, ministrul Mediului din Polonia.

SHARE

Polonia şi-a redus importurile de petrol din Rusia şi în paralel a încheiat acorduri de aprovizionare cu alţi producători precum Arabia Saudită.

Grupul statelor puternic industrializate (G7) şi aliaţii lor, printre care se numără şi Polonia, au convenit la începutul acestei luni un plafon de preţ de 60 de dolari per baril pentru ţiţeiul rusesc livrat prin intermediul tancurilor petroliere. În replică, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat marţi un decret care interzice furnizarea de petrol şi produse petroliere rafinate, timp de cinci luni începând cu data de 1 februarie, către ţările care au aderat la plafonul de preţ occidental.

Citește și: Federația de Tenis i-a desemnat pe Simona Halep și pe Nicholas David Ionel ca jucătorii anului 2022

Polonia şi-a redus gradual importurile de petrol rusesc, iar după debutul războiului din Ucraina a încetat să mai cumpere petrol rusesc livrat pe mare, a informat grupul petrolier polonez PKN Orlen. Compania adaugă că şi-a asigurat livrări din surse alternative via un parteneriat cu gigantul Saudi Aramco.

Citește și: Greta Thunberg l-a umilit pe proprietarul unui videochat din Pipera. L-a atacat unde îl doare

"Suntem pregătiţi să rafinăm toate tipurile de petrol şi asta este în avantajul nostru", a spus Anna Moskwa într-o conferinţă de presă. Oficialul polonez şi-a exprimat de asemenea speranţa că următorul pachet de sancţiuni adoptat de UE va include şi o decizie privind interzicerea petrolului rusesc.

Luna trecută, Reuters a infirmat că Polonia vrea să obţină sprijinul Germaniei pentru a putea introduce sancţiuni care să vizeze tronsonul din Germania şi Polonia al oleoductului Drujba, astfel încât Varşovia să poată abandona anul viitor un contract privind cumpărarea de petrol rusesc, fără a plăti însă penalităţi.

Polonia şi Germania au promis încă din primăvară că vor încerca să pună punct importurilor de petrol rusesc via tronsonul nordic al oleoductului Drujba, până la finele anului. Cu toate acestea, grupul polonez Orlen este legat în continuare de un contract convenit anterior cu grupul petrolier rus Tatneft

"Credem că următorul pachet de sancţiuni va include şi o decizie cu privire la petrol", a spus Anna Moskwa. "Sancţiunile anulează contractul cu Tatneft", a adăugat oficialul polonez, scrie Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te