Ministerul rus de Externe, provocator: Marea Neagră, „zonă de confruntare militară periculoasă”

DE Elena Andrei | Actualizat: 10.08.2021 - 00:12
Ministerul rus de Externe, provocator: Marea Neagră, „zonă de confruntare militară periculoasă”/FOTO: en.kremlin.ru
Marea Neagră, „zonă de confruntare militară periculoasă”/Foto: spotnews

Iuri Pilipson, directorul Departamentului european al Ministerului de Externe rus, a declarat într-un interviu pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti, oficina Kremlinului, că Marea Neagră se transformă într-o „zonă de confruntare militară periculoasă”. Rusia dă vina pe NATO.

SHARE

Oficialul rus a sugerat că exerciţiile militare NATO din Marea Neagră sunt cele care provocă situaţii conflictuale și a reiterat o veche propagandă a Moscovei cu privire la faptul că Occidentul este cel care caută escaladarea tensiunii politico-militare în apropiere de graniţele Rusiei.

Potrivit acestuia, Rusia va continua să ia măsuri pentru a-şi asigura securitatea națională, cu ajutorul atât al instrumentelor diplomatice, cât și al altor instrumente.

Prezenţa militară occidentală a crescut în acestă regiune începând cu anul 2014, anul în care Rusia a recurs la o agresiune militară asupra Ucrainei, anexând şi militarizând Peninsula Crimeea şi oferind suport unor grupări paramilitare separatiste, ceea ce a determinat multe state din regiune să-şi consolideze capacităţile de apărare de temea escaladării tensiunilor.

Citește și

Rusia ține exerciţii militare de amploare în 20 de poligoane, inclusiv din Crimeea și Abhazia

Ocuparea ilegală de către Rusia a peninsulei Crimeea, problema întregii regiuni a Mării Negre

În ultimele luni, pe fondul unor exerciții NATO în Marea Neagră, incidentele și provocările Federației Ruse s-au înmulțit considerabil.

Două astfel de provocări grave, care puteau escalada, au avut loc în luna iunie a acestui an. Potrivit defenseromania.ro, rușii au deschis foc de avertisment asupra distrugătorul britanic HMS Defender, la 23 iunie, acuzând nava de război că a intrat în apele teritoriale ale Federației Ruse, obținute în mod abuziv prin ocuparea și anexarea ilegală a peninsulei Crimeea.

Ministerul Apărării din Olanda anunțase anterior că navele de luptă și aviația militară a Rusiei au hărțuit și agresat în Marea Neagră fregata Evertsen, cea mai puternică navă de război din dotarea Marinei Olandeze.

Acestea sunt doar două incidente dintr-o listă lungă de provocări ale Rusiei în Marea Neagră.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te