Președintele Comisiei Europene acuză Belarusul de lansarea unui „atac hibrid” împotriva Europei, manipulând criza migranților.
Președintele Comisiei Europene acuză Belarusul de lansarea unui „atac hibrid” împotriva Europei, manipulând criza migranților.
Familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație și aceleași drepturi de reîntregire a familiei ca și celelalte, arată PE prin adoptarea unei rezoluții referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ.
Uniunea Europeană va discuta excluderea investiţiilor verzi din calculul deficitului bugetar, în cadrul negocierilor pentru revizuirea regulilor referitoare la buget, a declarat sâmbătă vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.
Patru din cinci respondenţi (81%) afirmă că Uniunea Europeană ar trebui să acorde fonduri doar statelor membre care respectă principiile democratice şi statul de drept, relevă un sondaj Eurobarometru publicat vineri de Parlamentul European înainte de dezbaterea privind Starea UE.
UE este pregătită să colaboreze cu noul guvern din Afganistan, dar sub o serie de condiţii stricte, printre care sunt respectarea drepturilor omului, a statului de drept și a libertății presei.
Fără a recunoaște oficial regimul de la Kabul, Uniunea Europeană se va angaja operațional cu talibanii pe baza a cinci criterii „de dragul poporului afgan”, a declarat vineri șeful politicii externe a UE, Josep Borrell.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, însoţit de o delegaţie parlamentară din această ţară.
Pentru a-i ajuta pe consumatorii din UE să își reducă facturile la energie și amprenta de carbon, începând de miercuri, 1 septembrie 2021, va fi disponibilă o versiune complet nouă a etichetei energetice a UE, recunoscută pe scară largă, pentru produse de iluminat.