Simona Halep ar putea primi pedeapsa maximă după ce a fost prinsă dopată cu roxadustat. Alți trei sportivi care au fost prinși dopați cu aceeași substanță au primit pedeapsa maximă.
Simona Halep ar putea primi pedeapsa maximă după ce a fost prinsă dopată cu roxadustat. Alți trei sportivi care au fost prinși dopați cu aceeași substanță au primit pedeapsa maximă.
Un primar și-a pierdut mandatul pentru că a stat prea mult în concediu medical. Cât a stat edilul plecat și de ce s-a luat această decizie.
Simona Halep a fost, oficial, audiată în procesul în care este acuzată că s-a dopat. Ar putea spera la o suspendare de 14 luni, potrivit unui precedent prezentat de Newsweek România.
Simona Halep ar putea primi o suspendare de un an și două luni. Totul are la bază un caz precedent în care judecătoriii nu au avut milă de un tenisman care a pretins că s-a dopat accidental. Exact cum susține Halep astăzi.
Apărarea Simonei Halep nu o va putea scuti de o suspendare, potrivit unui reputat jurnalist american. Chiar dacă a luat substanța interzisă din greșeală, Simona Halep este responsabilă pentru tot ceea ce introduce în propriul corp.
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) i-a adus o nouă acuzație extrem de gravă Simonei Halep. Sportiva acordase, de curând, un interviu în care s-a plâns că nu i se dă dreptul la apărare tocmai de către ITIA.
Wizz Air își suspendă zborurile în capitala Republicii Moldova din 14 martie, după amenințările recente legate de destabilizarea pe care rușii o vor încerca în țară. Guvernul de la Chișinău a declarat că decizia companiei este o „hotărâre bruscă și regretabilă”.
Simona Halep nu a fost încă audiată în ancheta declanșată după ce a fost dopată cu o substanță interzisă. Ultimele zvonuri vorbesc de o suspendare minimă ce va fi primită de Halep care poate începe să joace imediat după verdict.