O medie de circa 15% din toate decesele legate de COVID-19 la nivel mondial „ar putea fi atribuită expunerii pe termen lung la poluarea atmosferică", potrivit unui studiu internaţional publicat marţi, citat de AFP.
O medie de circa 15% din toate decesele legate de COVID-19 la nivel mondial „ar putea fi atribuită expunerii pe termen lung la poluarea atmosferică", potrivit unui studiu internaţional publicat marţi, citat de AFP.
Mai puțin de 60 la sută dintre români s-ar vaccina împotriva SARS-CoV-2, dacă un astfel de vaccin ar fi disponibil. O arată un studiu făcut în 28 de țări la care au răspuns peste 20 de mii de persoane adulte.
Rezultatele studiului realizat de Federaţia Solidaritatea Sanitară pe tema "Impactul pandemiei COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate" au fost obţinute în cadrul unei cercetări bazată pe un chestionar ce a evaluat percepţia salariaţilor.
„Comorbiditatea” a devenit noua obsesie a românilor, de fiecare dată când sunt anunțate decesele unor persoane infectate cu coronavirus. Un grup de cercetători români a studiat dacă COVID-19 omoară direct pacienții sau doar agravează bolile preexistente.
O creșă din Polonia unde a fost înregistrat un focar de coronavirus ce a implicat peste 20 de persoane a făcut obiectul unui studiu despre cât de ușor se răspândește virusul în rândul copiilor mici, potrivit Newsweek.
O echipă de cercetători australieni a descoperit că virusul care provoacă Covid-19 poate supraviețui la temperatura camerei până la 28 de zile pe suprafețe precum sticla, oțelul inoxidabil și bancnote, potrivit Forbes.
Conspiraționiștii susțin că purtarea măștii le îngrădește libertatea. În realitate, prtarea măștii induce în eroare sistemele de recunoaștere facială, conform unui studiu guvernamental din Statele Unite.
Pandemia de coronavirus i-a făcut pe superbogaţii din întreaga lume şi mai bogaţi, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă PwC şi marea bancă elveţiană UBS.