Actorul american Pat Finn, cunoscut pentru aparițiile sale în seriale populare precum Friends, Seinfeld și The Middle, a murit la vârsta de 60 de ani.
Actorul american Pat Finn, cunoscut pentru aparițiile sale în seriale populare precum Friends, Seinfeld și The Middle, a murit la vârsta de 60 de ani.
Ambasadorul Poloniei în Franţa, Jan Emeryk Rosciszewski, a fost suspendat din funcţie în aşteptarea concluziilor unei anchete cu privire la trafic de influenţă în vederea eliberării unor diplome false, a anunţat Ministerul polonez de Externe, relatează AFP.
S-au dus vremurile în care vacanța de Sărbători putea fi suprapusă cu ușurință cu cea de schi. La ora actuală, nu e zăpadă bună nici în multe dintre celebrele stațiuni din Alpi. Potrivit datelor analizate de Newsweek, în toată Europa nu sunt deschise 80-100% decât 56 de stațiuni.
„Ușa către Iad” există chiar aici, pe Pământ, și arde neîncetat din 1971 – existând o singură înregistrare cunoscută a unei persoane care a pășit vreodată în interiorul ei.
Videoclipurile în care genți de mână care costă mii de euro sunt literalmente sfâșiate în scopuri de testare se bucură de o popularitate tot mai mare.
Cercetătorii avertizează că milioane de copii riscă să aibă o creștere deficitară dacă emisiile de CO2 continuă să încălzească planeta.
Secretele franțuzoaicelor stau în alegerea parfumului potrivit și în aplicarea lui pe punctele cheie ale corpului. Ele preferă parfumurile complexe, cu note care se dezvoltă treptat și persistă ore întregi. Cu câteva trucuri simple, oricine poate obține un miros seducător.
Horoscop 26 decembrie. Luna în Pești aduce noroc la bani Capricornilor. Balanțele au parte de o zi romantică. Pentru Tauri, ies la iveală detalii din viața personală. Peștii impresionează.