Papa Leon al XVI-lea a salutat miercuri încheierea unui acord între Iran şi Statele Unite, care urmează să fie semnat vineri, drept ”rezultatul încurajator al unei munci răbdătoare de dialog şi negociere”, relatează AFP.
Papa Leon al XVI-lea a salutat miercuri încheierea unui acord între Iran şi Statele Unite, care urmează să fie semnat vineri, drept ”rezultatul încurajator al unei munci răbdătoare de dialog şi negociere”, relatează AFP.
ARAS Salvage a încheiat miercuri, în jurul orei 14:35, prima etapă a operațiunii de ridicare a remorcherului scufundat lângă portul Midia de la o adâncime de 26 de metri, la aproximativ 8 kilometri în largul Mării Negre, informează Midia Marine Terminal.
Odată cu sosirea căldurii verii și creșterea temperaturilor, mulți proprietari de grădini se confruntă cu aceeași problemă - un gazon care își pierde rapid umiditatea, devine uscat, subțire și susceptibil la deteriorare.
Facebook lansează noi funcții bazate pe inteligență artificială (AI), precum AI Mode. E vorba de un chatbox de căutare ce utilizează tehnologia Meta AI pentru a oferi răspunsuri ancorate în cultura, opiniile și recomandările pe care utilizatorii le postează public în aplicații.
Mulți stăpâni observă că pisicile apar lângă ușă cu puțin timp înainte de sosirea lor. Această abilitate unică a animalelor de companie nu se explică prin misticism, ci prin funcționarea complexă a simțurilor lor și prin o observație ascuțită, fapt confirmat de șiință.
Președintele american a declarat miercuri că acordul anunțat cu Iranul săptămâna aceasta este un „memorandum de înțelegere” și poate fi modificat în continuare. Totodată a amenințat Iran cu război, dacă nu respectă înțelegerile. Franța, Marea Britanie, Italia, gata de intervenție
Electrificarea, decarbonizarea, transportului rutier greu este extrem de dificilă, mai ales pentru tranportatorii mici. În România, la ora actuală, sunt înmatriculate doar 66 de camioane electrice, în timp ce 82% dintre vehiculele de marfă au o vechime de peste 10 ani.
Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat la meciul Tunisia – Japonia, programat duminică la Cupa Mondială de fotbal.