Aderarea la OCDE este gata tehnic. Luca Niculescu avertizează că blocajul politic poate amâna decizia
România a încheiat evaluările tehnice pentru integrarea în clubul țărilor dezvoltate, însă procesul formal depinde de stabilitatea de la București, spune Luca Niculescu. Fără un executiv cu puteri depline, care să îşi asume reformele finale, ratificarea riscă să fie tergiversată.
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat despre procesul de aderare al României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) că acesta e aproape finalizat.
„Suntem foarte aproape”, a dezvăluit Luca Niculescu. „Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm și pe care-l vom rezolva. Dacă vom avea guvern, va fi mai simplu”, a precizat Luca Niculescu.
Aderarea la OCDE este gata tehnic. Luca Niculescu avertizează că blocajul politic poate amâna decizia
Sunt 8 state care aspiră să intre în OCDE, iar România este prima dintre ele care a terminat procesul de aderare, spune Luca Niculescu.
„Suntem foarte aproape.(...) Este proiectul meu de suflet de care m-am ocupat și mă ocup în zilele acestea. Este clubul țărilor dezvoltate din lume, clubul țărilor democratice dezvoltate din lume.
Citeşte şi: UDMR, gata să voteze Guvernul Luca Niculescu. Condiția formațiunii pentru sprijinul parlamentar
În primul rând, sunt 38 de state în clipa de față, de pe mai multe continente: Europa, America de Nord, câteva din America de Sud, Australia, Noua Zeelandă...
Dar îți aduce mai multe investiții, îți aduce mai ales o guvernare mai bună. Este cea mai bună școală de guvernare care există în lume. S-au făcut peste 100 de reforme în România în cadrul acestui proces de aderare.
Citeşte şi: Luca Niculescu, anunț de ultim moment: Premierul desemnat nu exclude depunerea mandatului
Și foarte important — și poate că acesta a fost unul dintre motivele pentru care domnul președinte Nicușor Dan s-a gândit la mine —, am lucrat, împreună cu echipa de la Ministerul Afacerilor Externe, am lucrat cu toate... aproximativ toate partidele politice, cu toate instituțiile din România și, dacă vreți să spun și acest lucru, în clipa de față sunt 8 state care aspiră să acceadă, să intre în OCDE.
România este prima dintre ele care practic a terminat procesul de aderare. Tehnic vorbind, suntem gata”, a explicat Luca Niculescu, conform Digi24.ro.