Ai scos carnea din congelator, dar nu ai mai apucat să o gătești? Înainte să o congelezi din nou, trebuie să știi o regulă esențială. Totul depinde de modul în care a fost decongelată și de cât timp a stat la temperatura potrivită.
Ai scos carnea din congelator, dar nu ai mai apucat să o gătești? Înainte să o congelezi din nou, trebuie să știi o regulă esențială. Totul depinde de modul în care a fost decongelată și de cât timp a stat la temperatura potrivită.
Pelerinaj la Sfânta Parascheva. Peste 115.000 de credincioși au trecut pe la racla cu moaștele ocrotitoarei Moldovei de la Catedrala Mitropolitană din Iași.
În timpul convorbirii telefonice de 90 de minute cu Trump, Putin a refuzat să se angajeze la reluarea negocierilor de pace cu Ucraina. A precizat că Rusia va continua războiul până își atinge „toate obiectivele”.
Cât de tare trebuie să fie țuica pe care o faci în cazan, în funcție de etapele fabricării ei? Dacă încă nu știi aceste amănunte, e bine să afli detalii și să te folosești, ulterior, pentru diluarea țuicii, de un calculator și tabel de diluare, pe care le vei găsi mai jos.
Pe șoselele României circulă și persoane care nu au obținut niciodată permisul sau care și-au pierdut dreptul de a conduce. Datele obținute de Newsweek România de la IGPR arată amploarea fenomenului și câte asemenea infracțiuni au fost înregistrate în ultimii ani.
Apa minerală carbogazoasă și cea carbogazificată pot părea identice pentru unii oameni, dar între ele există diferențe importante. Ele se regăsesc și în ceea ce privește efectul asupra sănătății celor care le consumă.
România riscă să primească mai puține fonduri europene în perioada 2028-2034, avertizează europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, după ce președinția irlandeză a Consiliului UE a propus reducerea bugetului european cu 141 de miliarde de euro.
Ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă rămân oprite, iar reluarea producției de energie electrică depinde de creșterea nivelului Dunării.