Două nave rusești au fost echipate cu o armă defensivă care, în timpul testelor, a cauzat unor subiecți halucinații și i-a făcut să vomite din cauza dezorientării.
Două nave rusești au fost echipate cu o armă defensivă care, în timpul testelor, a cauzat unor subiecți halucinații și i-a făcut să vomite din cauza dezorientării.
Dincolo de tensiunile cu Moscova, Washingtonul a anunțat că se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) pentru a putea contrabalansa amenințarea Beijingului.
Ministerul rus al Apărării a declarat că SUA ar trebui să distrugă sistemele balistice MK-41 din România, pentru a respecta din nou Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare.
Avertismentele privind o implicare tot mai puternică a Rusiei și Chinei în economia românească se înmulțesc.
Deocamdată, Uniunea Europeană nu are altă soluție de apărare decât NATO. Diplomații europeni au discutat la București despre ce pot și ce nu pot face decoamdată ca actor global.
Statele Unite vor suspenda începând de sâmbătă obligaţiile asumate în cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, a anunţat vineri secretarul de Stat, Mike Pompeo.
Peste 1.000 de documente confidențiale, parte a anchetei procurorului special Robert Mueller pe tema amestecului rusesc în alegerile prezidențiale americane din 2016, au fost încărcate pe internet și promovate pe un cont de Twitter, susțin procurorii americani.
Fostul ministru al Comunicaţiilor, Marius Bostan, a acordat un interviu publicației online „În Linie Dreaptă”, în care povestește, în calitate de martor ocular, despre implicarea rusească în Mineriada eșuată din 1999.