Este explicația istoricului Mădălin Hodor pentru postarea Ambasadei Rusiei la București, de la sfârșitul anului trecut.
În decembrie 2018, mii de români au fost scandalizați să citească pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România cum că afirmaţiile privind jafurile și violurile comise de soldații sovietici în România anilor 1940 reprezintă o denigrare, iar dictatorul Stalin a interzis Armatei Roșii orice violență, sub amenințarea execuției.
Postarea în care se încearcă mistificarea istoriei recente s-a lăsat cu peste 26.000 de reacții și 1.400 de distribuiri, cele mai multe exprimând indignarea românilor, care au rememorat cum bunicii lor au suferit de pe urma jafurilor și violurilor comise de trupele sovietice în țară. Totuși, printre reacții, au apărut și comentarii în care ororile comise de Armata Roșie sunt „scuzate“, fiind puse doar pe seama războiului.
Punerea la îndoială a adevărului și minimizarea unor fapte istorice, deși există dovezi care probează contrariul, sunt exact genul de reacții pe care le urmărește Moscova; postarea despre soldații sovietici „imaculați“ fiind doar începutul războiului propagandistic al Rusiei cu Occidentul, este de părere istoricul Mădălin Hodor. El a avertizat, într-un interviu pentru Newsweek România, că, la comanda președintelui Putin, Moscova urmărește să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, construind o Armată Roșie fără pată și un Stalin căruia i se trec sub tăcere crimele, ca să-i poată folosi imaginii lui Putin, președintele care se visează noul „tătuc“ al rușilor, apărătorul lor în fața Occidentului. Pentru Putin, URSS în epoca Stalin a reprezentat momentul de glorie al Rusiei, așezată la masa puterilor occidentale ca membru egal, a mai explicat Hodor.
Un prim episod de mistificare a avut loc în 2016, când Rusia a anunțat că a donat bani pentru ca statul român să cumpere sculptura „Cumințenia Pământului“ a lui Constantin Brâncuși. Atunci, Ambasada Rusiei la București a susținut că armata rusă (țaristă), respectiv cea sovietică, au luptat alături de armata română pentru independența țării și a Europei în războaiele mondiale.
Cum a început Rusia să rescrie istoria
Moscova a început să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, în anii 2000. Mai întâi, arhivele URSS despre Armata Roșie și despre Al Doilea Război Mondial, deschise în mandatul Elțîn, au fost închise, iar orice studiu publicat de istoricii occidentali a fost condamnat, fiind calificat drept o formă de propagandă care urmărea diminuarea rolului URSS în Al Doilea Război Mondial, a explicat Mădălin Hodor.
Afișul filmului de propagandă „Cei 28 ai lui Panfilov“, lansat în 2016. Filmul a fost subvenționat cu 30 de milioane de ruble (435.000 euro) de Ministerul Culturii
„A existat o carte despre căderea Berlinului, scrisă de istoricul Antony Beevor, care estima numărul femeilor germane violate între 400.000 și un milion, iar numărul femeilor germane violate pe teritoriul țării la vreo două milioane. El a folosit parțial documente din arhivele sovietice și documentele medicilor germani la care veneau femeile să facă întreruperi de sarcină. Numărul violurilor era cu siguranță mai mare, pentru că se soldau adesea cu moartea victimei. În 2015, cărțile lui au fost interzise în Rusia. Perioada Putin a însemnat o reacție foarte violentă la acest fel de dezvăluiri, arhivele s-au închis, iar istoricii ruși au început să scrie pentru spălarea imaginii Armatei Sovietice, cu accentul pe justificarea genului acestuia de atrocități, în ideea că erau rezultatul unor răzbunări determinate de crimele germane din URSS, o «lege a talionului». O altă carte de memorii, scrisă de o asistentă medicală în timpul războiului, povestește, însă, că practica acceptată în Armata Sovietică era că, atunci când se «elibera» un oraș, timp de trei zile, ostașii puteau să jefuiască și să violeze. După
trei zile, cine era prins putea fi deferit justiției. De altfel, există un dialog din 1944 între Stalin și Đilas (comunist iugoslav, ulterior disident - n.r.), în care cel din urmă se plângea de atrocităţile comise de Armata Roşie în Yugoslavia iar Stalin i-a replicat: «Cum poți să îi refuzi unui bărbat care face războiul de la Don puțină distracție?» Asta, apropo de ce susține Ambasada Rusiei pe Facebook. Era o politică încurajată și recunoscută oficial“, a arătat Mădălin Hodor.
De asemenea, armata sovietică nu era atât de dezorganizată pe cât își dorea Moscova să pară în fața Europei, iar toate practicile soldaților se înscriau în războiul psihologic pe care Stalin îl ducea împotriva Axei. Astfel, „violurile nu erau rezultatul acțiunii la întâmplare a soldaților, ci, în foarte multe cazuri, erau coordonate de ofițeri. În memoriile unor combatanți, se povestește că, în drum spre front, un comandant de batalion și-a aliniat toți soldații pe marginea unui șanț în care erau întinse femei germane, iar comandantul se asigura că fiecare soldat violează femeile. Aici era vorba despre terorizarea populației. Așa-zisa eliberare a Europei de nazism era văzută de Stalin ca o ocupare. Pe Stalin îl interesa să ocupe teritoriul și să extermine populația existentă“, a adăugat istoricul.
„Putin se prezintă ca o variantă a lui Stalin care apără Rusia de influențele Occidentului“
Revizionismul istoric urmărit de Putin a început treptat, cu lucrări de propagandă care conțineau și adevăruri, a explicat Mădălin Hodor. Un exemplu din prima perioadă de propagandă este seria de filme documentare „Soviet Storm“, lansată în 2010, în care Moscova acceptă prezentarea Masacrului de la Katyn, în care trupele sovietice au măcelărit peste 20.000 de polonezi, în 1940. Treptat, adevărurile istorice au fost eliminate, fiind păstrată doar propaganda. Un astfel de exemplu este filmul artistic „Cei 28 ai lui Panfilov“, care prezintă povestea unui grup de soldați sovietici care și-au dat viața pentru a-i împiedica pe naziști să mărșăluiască spre Moscova (episodul a fost inventat de propaganda sovietică, care a recunoscut acest lucru în 1948, nota AFP în 2016, la lansarea filmului).
Pentru a se asigura că nimeni nu „murdărește“ imaginea „eroicei“ Armate Roșii, Rusia a schimbat și legea penală în 2014, introducând în Codul Penal un articol de lege care pedepsește „diseminarea de informații false despre activitatea URSS din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial“.
„Suntem în mijlocul unui război propagandistic al Moscovei, care încearcă să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, prin spălarea imaginii lui Stalin, de care să profite Vladimir Putin. El se prezintă ca o variantă a lui Stalin care apără Rusia de influențele și atacurile Occidentului. La Putin, este interesant de observat că este mai mult decât o problemă de calcul politic, e și o problemă personală, pentru că Putin este rezultatul măreției imperiului sovietic. El personalizează epoca de glorie a KGB, a fost ofițer KGB în Germania, salvează sediul KGB de la Dresda, mai este povestea cu tatăl lui, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. A și spus că «prăbușirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului».
Victoria URSS asupra nemților este victoria spiritului rus asupra puterii occidentale. Putin suferă o înfrângere când Imperiul Sovietic se prăbușește; pentru el, se prăbușește o lume. Tușa personală face din propagandă o chestiune foarte importantă pentru el, din acest motiv sprijină revizionismul istoric: el este interesat să fie o poveste de succes și este împotriva oricărui fel de pată pe blazonul «eroicei» Armate Roșii, care nu poate să fure ceasuri, să violeze femei, soldații trebuie să fie o vitrină“, a mai spus istoricul.
Documente. Ce a făcut de fapt Armata Roșie în România
O grenadă aruncată în mijlocul horei, mii de femei siluite, bărbați împușcați și bătăile „la sânge“ sunt doar câteva dintre relatările care se regăsesc în miile de file cu rapoarte ale Jandarmeriei și Poliției, o parte fiind publicate în anii 1990, în cartea „Ocupația sovietică în România – Documente din 1944-1946“.
➤ Într-un raport din 1944, întocmit de Prefectura Județului Ilfov, adresat inspectorului general administrativ al regiunii a IV-a București, citim despre situația comunelor după trecerea Armatei Roșii. De exemplu, în comuna Găneasa, „un sergent sovietic a siluit pe femeia Maria Niculai Gheorghe Cristea, în fața bărbatului său și apoi, în unire cu alți ruși, a plecat prin sat după femei“. În satul Roșiori, „plutonierului Olteanu Vasile, de la postul Roșiori, i s-au luat bicicleta, bateriile și acumulatorul de la radio, învățătorului Mihăilescu i-a luat aparatul de radio, iar preotului un ceas“.
➤ „Ostaşii sovietici nutresc o ură vădită contra jandarmilor C.F.R. care fac paza trenurilor, aceasta accentuându-se și traducându-se prin bătăi la sânge, dezarmări și chiar amenințarea cu împușcarea, când aceștia caută să apere călătorii de jafuri și molestări, conform consemnelor ce le-au primit“. (raport al Jandarmeriei, 1944)
➤ Un raport al Jandarmeriei, care urmărește „jafurile săvârșite de unele elemente ale armatei sovietice în ultimele 15 zile“, între 20 septembrie și 4 octombrie 1944, consemnează, sub formă de tabel: 19 civili morți, șapte civili răniți, două femei siluite, trei jandarmi morți și cinci jandarmi dezarmați, 15 locuințe devastate, opt ferme sau conace distruse, nouă cai și alte 3.226 de animale luate din gospodăriile oamenilor, precum și 20.000 kg de porumb lipsă.
➤ Este 23 iunie 1946. În comuna Brăniștea din Hunedoara, sătenii care i-au cerut unui soldat sovietic să plece de la horă, având o „atitudine necuviincioasă față de fetele și femeile care luau parte la horă“, s-au trezit cu o grenadă în mijlocul adunării. Un sătean a sărit și a aruncat grenada în direcția unei șure de paie, aceasta explodând în aer.
Ordinul Marelui Stat Major din septembrie 1944, când Armata Roșie era deja pe teritoriul românesc de mai mult de o lună, dovedește că autoritățile române nu au avut o atitudine obedientă față de sovietici.
Rapoartele autorităților române ajungeau și la Comisia Aliată de Control (înființată în 1944), dar și la Înaltul Comandament Sovietic, care însă nu luau măsuri împotriva Armatei Roșii. „Există un ordin al Armatei (facsimil), pe baza sa, autoritățile românești erau autorizate să raporteze, să intervină sau să oprească trupele sovietice. România nu avea statut de țară ocupată, autoritățile încă funcționau sub statalitatea românească, atitudinea lor nu era de obediență față de sovietici.
Abuzurile erau raportate și încercau să protejeze populația civilă. Se ajungea adesea la ciocniri, se trăgeau focuri de armă. Exista obligația ca aceste fapte să fie semnalate și la Comisia Aliată de Control, unde românii încercau să sensibilizeze aliații cu privire la comportamentul soldaților sovietici, iar sovieticii încercau mușamalizarea cazurilor. Eu n-am găsit documente în care un soldat sovietic să fi fost pedepsit pentru crime“, a adăugat Mădălin Hodor.
Astfel, deși România nu avea statut de țară ocupată, soldații sovietici „s-au purtat ca o armată de ocupație, au luat prizonieri soldații români, deportându-i în Siberia, au violat și au jefuit pe unde au ajuns“, a explicat istoricul. Armata Roșie, care în 23 august, ziua loviturii de stat și a întoarcerii armelor contra Germaniei hitleriste, era deja la Iași, a staționat în România până în 1958, când comunizarea țării era finalizată, iar România avea granițe doar cu lagărul socialist și prezentase garanții de fidelitate. Mădălin Hodor a dat ca exemplu episodul revoluției din Ungaria, din 1956, când românii „au respectat cu strictețe indicațiile Moscovei și l-au predat pe Imre Nagy“, cel care încercase reformarea Ungariei.
Nici până la această dată, România nu are o statistică oficială cu numărul total de victime ale Armatei Roșii și niciun studiu exhaustiv despre ocupația sovietică din România. În opinia istoricului Mădălin Hodor, mistificările aruncate în spațiul public de Rusia ar putea fi contracarate, în prima etapă, prin răspândirea unor mărturii ale victimelor, apoi ar fi necesară realizarea unui studiu amplu despre perioada 1944-1958, în care să fie adunate toate rapoartele autorităților române împotriva trupelor sovietice.
„Ceea ce fac acum este o formă îmbunătățită a propagandei sovietice, folosesc canale de tip occidental pentru a-și promova mesajele. Istoria devine teren de luptă, nu doar de dezbatere academică. Vor fi aruncate multe mesaje cu tentă istorică în perioada următoare“, a conchis Mădălin Hodor.
MISTIFICARE Ce a scris Ambasada Rusiei la București pe Facebook
„Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale.
În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu știau de nicio milă față de populația civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii. (...)
Totuși, toți acești «experți» în materie de atrocități ale soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, de altfel, să menționeze că asemenea acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare.
Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin «Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație»: «Ofițeri și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos...
Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați»“.
(28 decembrie 2018)
Armata Roșie și ceasurile
O expresie celebră în epocă era „Davai ceas, davai palton“, adică „dă ceasul, dă haina“, ce îi aparținea actorului Constantin Tănase, care îi satiriza astfel pe soldații sovietici, care peste tot pe unde treceau furau ceasurile oamenilor, precum și orice obiect care semăna cu un ceas.
Mădălin Hodor explică fascinația trupelor sovietice pentru ceasuri citând spusele unui ofițer sovietic, în Comisia de Control Aliată: „În Armata Roşie,doar ofiţerii aveau ceasuri, indispensabile pentru operaţiunile militare.
Dar a avea ceas în ochii soldaţilor aduşi din cele mai îndepărtate unghere ale imperiului sovietic (a se vedea componenţa Armatei Roşii după patru ani de război şi pierderi umane uriaşe) însemna şi a controla timpul. Astfel, procurarea unui ceas era pentru soldatul sovietic o chestiune de statut. Dacă avea ceas şi ştia ora, urca în ierarhia socială“.
