
Se aleg celelate funcții de conducere în PNL. Vor fi 2.000 de delegați
La începutul lunii septembrie, Statutul PNL a fost modificat, una dintre schimbări vizând creşterea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
La începutul lunii septembrie, Statutul PNL a fost modificat, una dintre schimbări vizând creşterea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
Patronii de mall-uri de la compania sud-africană NEPI și-au reluat campania mincinoasă împotriva Legii Camerei de Comerț și Industrie a României. Liderii useriști care atacă proiectul Romexpo cu aceleași minciuni s-au transformat în purtătorii lor de cuvânt.
Bucureștenii se vor putea imuniza anti-COVID doar cu buletinul, fără programare în platformă, și la Romexpo, unde vor putea alege între Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Programul este de luni până duminică, a anunțat Primăria Sectorului 1.
Terenul pe care se află complextul Romexpo este concesionat Camerei de Comerț și Industrie a României pentru următorii 33 de ani. Folosirea acestuia ar aduce un profit de minim 100 de milioane de euro.
Cu rea intenție sau din neștiință, NEPI Rockcastle omite, în continuare, că tot ceea ce este deasupra terenului, și anume: platforme betonate, clădiri, hale etc. reprezintă proprietate privată.
Centrul de vaccinare numărul 5 de la Romexpo, unde un jurnalist a fost vaccinat la rapel cu Moderna, deși făcuse prima doză de ser anti-COVID de la Pfizer, a fost amendat, în total, cu 24.000 de lei, de către DSP București, a anunțat joi Ministerul Sănătății.
La Complexul Romexpo funcționează două centre care au 10 cabine în care se vaccinează 900 – 1.000 de persoane pe zi. Spațiile care găzduiau tot felul de mașini, bărci și utilaje sunt acum ocupate de medicii și asistentele de la Complexul Multifuncțional Caraiman din Sectorul 1.
Primele două centre de vaccinare din cele 12 care vor funcționa la Romexpo au fost deschise miercuri dimineață. În cadrul centrelor, deschise în Pavilionul C2, sunt stabilite fluxuri clare pentru persoanele care se vin să se vaccineze.