Cancelarul austriac Karl Nehammer (ÖVP) a criticat România și Bulgaria pentru că își lasă migranții ilegali să le treacă granițele. El a lăudat Croația pentru modul în care gestionează frontierele.
Cancelarul austriac Karl Nehammer (ÖVP) a criticat România și Bulgaria pentru că își lasă migranții ilegali să le treacă granițele. El a lăudat Croația pentru modul în care gestionează frontierele.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice, în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Legea merge la promulgare.
Grupul Enel şi-a anunţat oficial plecarea din România începând de anul viitor. Compania anunță că activităţile din Europa se vor concentra în jurul Italiei şi Spaniei, cu vânzarea activelor din România”. Cifrele dezvăluite de Newsweek România explică parțial această mutare.
România a fost la câteva minute de o semifinașă istorică cu Brazilia la Campionatul Mondial din 1994. Deși conduceam cu 2-1, Suedia a egalat în ultimele minute ale prelungirilor deși jucau în 10 oameni.
România a îndeplinit condițiile Olandei de a intra în Spațiul Schengen și există șanse mari să ia o decizie favorabilă. Țara noastră ar putea fi decuplată de Bulgaria, care riscă să nu adere anul acesta, ne-au declarat surse guvernamentale.
Medicina de familie, în colaps. Sunt foarte puțini cei care își deschid un cabinet cu toate că, timp de 6 luni, primesc de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate un venit lunar de peste 13 mii de lei.
Marcel Ciolacu, a declarat că vestea venită de la Comisia Europeană referitoare la ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este una extraordinară şi confirmă că actuala coaliţie de guvernare este pe drumul corect în ceea ce priveşte reformele.
Un vlogger american a venit în România ca să vâneze vampiri. Acesta s-a înarmat cu o furculiță de plastic, dar avertizează creaturile fioaroase că știe și kung fu.