„În colaborare cu Opta, compania care compilează performanțele statistice ale fiecărui jucător și oferă un calificativ fiecărui jucător în funcție de cifrele acestuia, SofaScore a realizat echipa ideală a Cupei Mondiale din 1994.
Iar cel mai bun jucător, cu un rating de 8.00, a fost chiar Gheorghe Hagi, urmat de Kennet Andersson (7.89) și Finidi George (7.88).
Hagi a intrat, evident, și în echipa turneului, din care a mai făcut parte un român, Florin Răducioiu, aflat la egalitatate cu Finidi, a scris we love sport.
Hagi a marcat trei goluri în cinci meciuri pentru naționala României la turneul final din 1994.
O participare de răsunet
Selecţionata României, avându-l la timonă pe Anghel Iordănescu, a participat la această ediţie a turneului final, într-o grupă dificilă cu Elveţia, Columbia şi SUA. În primul meci disputat de tricolori, la Pasadena, echipa condusă din teren de cel mai bun fotbalist român din istorie, Gheorghe Hagi, a învins, cu scorul de 3-1, selecţionata Columbiei, care avea în componenţă la acel moment nume mari ale fotbalului internaţional, precum Rincon, Valderrama, Valencia, Asprilla. Atacantul Florin Radu Răducioiu a deschis scorul (min.16) pentru România, pentru ca doar 15 minute mai târziu, Gheorghe Hagi să înscrie de la peste 30 de metri unul dintre cele mai frumoase goluri ale turneului, în accepţiunea specialiştilor. Valencia a redus, în minutul 43, din diferenţă, pentru Columbia, pentru ca acelaşi Răducioiu să închidă tabela la 3-1 pentru România.
Citește și: Ascensiunea Simonei Halep, alimentată dintr-o afacere cu lapte. Fratele, profituri de milioane
Pe 22 iunie 1994, la Pontiac Silverdome, selecţionata României pierdea (1-4) cu echipa naţională din Ţara Cantoanelor. Gheorghe Hagi a fost cel care a marcat golul egalizator, pentru 1-1, în minutul 36 al partidei, pentru naţionala României. Alain Sutter deschisese scorul (min. 16), Chapuisat, jucătorul Borussiei Dortmund, a mărit avantajul la 2-1 pentru Elveţia (min. 53), iar Adrian Knup a punctat de două ori (min. 66 şi 72) încheind scorul partidei la 4-1. În ultimul meci din grupă, pe 26 iunie 1994, România a învins selecţionata ţării gazdă (scor 1-0) printr-o reuşită semnată de fundaşul Dan Petrescu (min. 16), amintește și digisport.