Centrele de date AI au ajuns să folosească motoare de avion. De ce nu mai ajunge energia electrică?
Explozia inteligenței artificiale a declanșat o cursă pentru energie. Companiile cumpără turbine vechi și transformă motoare de avion în generatoare electrice, pentru a alimenta centrele de date.
Centrele de date care susțin inteligența artificială consumă atât de multă energie încât companiile au început să caute soluții neobișnuite pentru alimentarea lor. Unele cumpără turbine industriale la mâna a doua, altele repun în funcțiune echipamente abandonate sau transformă motoare de avion retrase din exploatare în generatoare electrice.
Problema nu este doar cantitatea de energie necesară, ci și timpul uriaș de așteptare pentru echipamentele care o produc. În Statele Unite, livrarea unei turbine noi cu gaz durează, în medie, șase ani.
Centrele de date AI au ajuns să folosească motoare de avion. De ce nu mai ajunge energia electrică?
Potrivit companiei de consultanță Wood Mackenzie, comenzile mondiale de turbine cu gaz depășesc 100 de gigawați (GW), în timp ce capacitatea anuală de producție este estimată la numai 60–70 GW.
Situația riscă să se agraveze. Analiștii Jefferies estimează că, în 2028, cererea va ajunge la 129 GW, în timp ce producția ar putea crește la aproximativ 87 GW.
Marile companii producătoare, Siemens Energy, GE Vernova și Mitsubishi Heavy Industries, recunosc că dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale a împins comenzile peste capacitatea lor de producție.
În aceste condiții, dezvoltatorii caută echipamente care pot fi instalate mai repede, chiar dacă au fost deja utilizate.
Citește și: Monștrii digitali din spatele ecranelor. De ce lumea a început să se revolte contra centrelor de date
Motoarele de avion primesc o a doua viață în centrele AI
Compania americană Crusoe a comandat 13 turbine derivate din motoare de avion produse de GE Aerospace, cu o capacitate totală de 650 MW. Echipamentele vor fi utilizate pentru alimentarea proiectelor sale de centre de date din Statele Unite.
Soluția permite producerea locală de electricitate, fără a depinde exclusiv de energia disponibilă prin rețeaua publică.
Cererea este atât de mare încât piața echipamentelor second-hand a devenit extrem de competitivă.
O turbină nouă poate costa între 2 și 2,5 milioane de dolari pentru fiecare megawatt de capacitate. În schimb, echipamentele folosite, dar bine întreținute, se vând cu aproximativ 1,5–1,7 milioane de dolari pe MW, iar cele recondiționate pot costa circa 1,3 milioane de dolari.
Recent, două turbine de câte 14,5 MW au fost vândute pentru 12,5 milioane de dolari. Echipamente noi similare ar fi costat aproximativ 35 de milioane de dolari și ar fi necesitat cinci ani de așteptare.
Soluția are limite. Criza energetică a inteligenței artificiale continuă
Echipamentele recuperate nu pot rezolva singure problema. Unele turbine au o durată de funcționare rămasă limitată, iar istoricul întreținerii poate fi incomplet.
În cazul motoarelor de avion transformate în generatoare, specialiștii atrag atenția că acestea trebuie adaptate pentru funcționarea continuă, diferită de utilizarea lor inițială.
În plus, construcția unor noi capacități energetice depinde și de autorizațiile de mediu și de accesul la rețelele electrice.
Citește și: Inteligența artificială are o problemă cu apa. Cum ar putea soarele și vântul să o rezolve?
Companiile caută și alte tehnologii. Producătorul finlandez Wärtsilä a primit comenzi de aproximativ 3 GW pentru echipamente de producere a energiei electrice bazate pe motoare cu gaz, destinate centrelor de date americane.
Presiunea asupra industriei energetice este alimentată de viteza cu care se dezvoltă inteligența artificială. Companiile vor să construiască centre de date acum, dar echipamentele energetice noi pot ajunge abia în 2030 sau 2031, potrivit Reuters.