Doctorul Sorin Lucian Puia (76 de ani) plecase în vacanţă cu şase prieteni din România, printre care alți doi medici, în Marea Egee, în apele teritoriale ale Turciei
Doctorul Sorin Lucian Puia (76 de ani) plecase în vacanţă cu şase prieteni din România, printre care alți doi medici, în Marea Egee, în apele teritoriale ale Turciei
Peste 13.500 de pelerini şi-au petrecut noaptea de joi spre vineri stând la un rând de câţiva kilometri, înfruntând frigul, pentru a ajunge să se închine la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi Sfântului Paisie, care au fost aduse la Iaşi de la mănăstirea Neamţ.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că până în luna septembrie, aproximativ 300.000 de români au apelat la medicii de familie pentru a obține pastilele de iod.
Sándor Markovics (43 de ani), zis Sanyi Neguș, fratele mai mare al interlopului Romi Neguș, are de executat o pedeapsă de 20 de ani și patru luni, după ce a participat la o răfuială cu interlopii albanezi din Brescia, unul dintre aceștia fiind ucis.
Guvernul a adoptat noi măsuri de acordare a tichetelor sociale prin programul „Sprijin pentru România”. Condițiile intră în vigoare din luna septembrie și anunță noi categorii de persoane care pot beneficia de fonduri.
De la 1 octombrie, românii vor putea preda la magazin orice ambalaj reutilizabil, iar în schimb vor primi o garanție în valoare de 50 de bani, 1 leu sau chiar mai mult, garanție care va fi achitată la cumpărarea produsului.
Președintele Klaus Iohannis a discutat,joi, cu membrii comunității românești din SUA și le-a transmis acestora că țara noastră „merge bine și economia crește”, deși trece prin mai multe crize suprapuse.
Economiștii români cred că ne vom confrunta în acest an cu un minus de 30% a veniturilor medii ale populaţiei. Este practic procentul cu care ar trebui să crească salariile şi pensiile în 2023.