Decizie de ultimă oră privind alegerile europarlamentare și referendumul de pe 26 mai.
Decizie de ultimă oră privind alegerile europarlamentare și referendumul de pe 26 mai.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis are dreptul legal, dar şi obligaţia faţă de cetăţeni, de a se implica în campania pentru referendumul pe justiţie din 26 mai.
După ce Conul Liviu s-a trezit faţă cu reacţiunea, rămâne de văzut cum îşi vor disputa PSD şi Pro România, în 26 mai, bazinul electoral. E momentul primei runde de alegeri când „Nimeni” se străduieşte să dea jos de pe soclu „Nimicul”.
Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, neexistând nicio interdicţie în acest sens în niciun act normativ, a declarat, vineri, pentru Agerpres, preşedintele AEP.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că va merge la referendumul privind justiţia declanşat de preşedintele Klaus Iohannis, însă dacă partidul va lua o altă decizie în această privinţă, ea o va urma.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis, Mădălina Pușcalău, a anunțat, într-o declarație de presă, care sunt cele două întrebări ce vor fi adresate la referendumul din 26 mai pe tema justiției.
Partidul Social Democrat a reacționat la temele anunțate de către președintele Iohannis pentru referendum, printr-un comunicat de presă în care precizează că nu se opune consultării populare, dar nu va accepta reducerea sau desființarea salariului minim pe economie.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că ar elimina de tot posibilitatea emiterii de ordonanţe de urgenţă, cu referire la temele pentru referendum anunţate de preşedintele Klaus Iohannis.