Președintele USR Dan Barna a declarat, luni, că deputatul PSD Mircea Drăghici nu trebuie „sub nicio formă" să fie acceptat în funcția de ministru al Transporturilor.
Președintele USR Dan Barna a declarat, luni, că deputatul PSD Mircea Drăghici nu trebuie „sub nicio formă" să fie acceptat în funcția de ministru al Transporturilor.
PSD şi ALDE nu mai au majoritatea în Camera Deputaţilor, după ce patru parlamentari social-democraţi au trecut luni la Pro România, partidul lui Victor Ponta.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că eventuala adoptare a unei ordonanţe de urgenţă pentru amnistie şi graţiere ”ar fi o catastrofă, ar declanşa o criză politică fără precedent în România” şi a făcut apel la ”politicienii lucizi din PSD” să împiedice această variantă.
Ministrul minte dacă afirmă că n-a propus limitarea libertăţilor europene. În fapt, a cerut îngrădirea celei de mişcare a românilor. Asaltul lui nu e doar expresia ADN-ului comunist al PSD. Ci şi a unei ţări în criză.
Deputatul Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, a ținut o pledoare cel puțin ciudată referitoare la amnistie și grațiere, susținând că acestea ar trebui făcute, pentru că statul trebuie să „dea dovadă de umanism”.
Actualul ministru al Educației a elaborat, în urmă cu trei ani, un proiect de Lege a Educației. Pe atunci, Andronescu era președintele Comisiei de Învățământ din Senat.
Una este a avatarelor peceristo-securiste-feseniste, azi baronocratia pesedistă
În Bundestag există un nou grup parlamentar „multilateral” pentru relațiile cu Bulgaria, Moldova și România. Unul din vicepreședinți, Detlef Müller, SPD, consideră că PSD condus de Liviu Dragnea ”nu este un partid-soră”.