Nicușor Dan, după ce SRI a dezvăluit rețeaua de sabotaj coordonată de Rusia: O încălcare gravă a securității
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat marți după ce SRI a dezvăluit o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în incendiul de la platforma industrială Carfil.
Președintele României, Nicușor Dan, a condamnat marți orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul țării, precizând că astfel de acțiuni sunt o „încălcare gravă a suveranității și securității țării”.
Citește și: Președintele Nicușor Dan marchează Ziua Armatei la baza militară de la Borcea
Șeful statului a avertizat că Rusia folosește mai multe metode pentru a slăbi democrațiile europene, de la dezinformare și atacuri cibernetice până la sabotaj.
Citește și: 25 octombrie, Ziua Armatei României. Ceremonii în București, Cluj și alte orașe. Care e programul?
„Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și reprezintă o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre. Nicio entitate străină nu are dreptul să acționeze în acest mod pe teritoriul României sau al altor state europene”, a transmis președintele pe X.
Mesajul președintelui a venit după ce Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat luni că a descoperit o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în provocarea incendiului de pe platforma industrială Carfil, din 14 septembrie 2026.